Ceres2Asteroidul Ceres, care reprezintă femeile, maternitatea, dragostea necondiționată și, la nivel general, anotimpurile și agricultura, tranzitează Scorpionul între 15 septembrie și 24 noiembrie.

Vesta tranzitează Racul între 13 septembrie și 20 decembrie

În timpul tranzitului prin Scorpion, Ceres va aduce mai multă intensitate a sentimentelor, pasiune în relațiile intime și nevoia de a ne îndeplini ambițiile legate de acumulări materiale și succese în carieră, inclusiv politice.

Din punct de vedere astronomic, Ceres este cea mai mare dintre planetele pitice aflate între orbitele lui Marte și Jupiter.

Mitologia lui Ceres (Demetra în mitologia greacă) este că  Pluton s-a îndrăgostit de fiica ei cu Zeus, Persefona, și a dorit ca aceasta să trăiască cu el în lumea subpământeană. Ceres nu a putut suporta să fie separată de fiica ei.

Pallas tranzitează Balanța între 13 septembrie și 18 noiembrie

Atunci când Pluton a răpit-o pe Persefona și a adus-o cu el în lumea subpământeană, pe care o conducea, Ceres a lăsat totul pentru a o găsi. În perioada respectivă, lumea a devenit un haos, bolile s-au răspândit, iar plantele și animalele au început să moară.

Ceres și Pluton au căzut de acord ca Persefona să petreacă o jumătate din timp în lumea exterioară și jumătate în lumea subpământeană. Ceres a revenit pe pământ și odată cu ea și speranța și abundența primăverii, iar plantele și animalele au reînceput să crească și să se înmulțească.

Mitul Persefonei nu este doar despre ce s-a întâmplat în mod concret ci ne vorbește și despre promisiunea că totul va fi bine până la urmă.

Prin intrarea în Scorpion, Ceres iese în sfârșit din Fecioară și Balanță, două semne în care s-a aflat din septembrie 2022, deci aproape un an întreg în aceste două zodii. Acest lucru s-a întâmplat din cauza faptului că Ceres a fost retrogradă din februarie până în mai 2023, în aceste semne. Mutarea sa în Scorpion ne va face să ne simțim diferit, poate mai puternici, mai ambițioși să acumulăm ceva.

Scorpionul este un semn de apă intens, emoțional, așa că ne-am putea lua resursele și finanțele mai în serios. Am putea împărți mai multe resurse și bani cu ceilalți, vom dorin să ne simțim mai conectați.

Ne-am putea arăta sprijinul față de ceilalți oameni împărtășind cu ei ceea ce avem, iar acest lucru ne-ar putea întări legăturile emoționale.

Marte tranzitează Balanța între 27 august și 12 octombrie

Este posibil să fie nevoie să trecem printr-un fel de transformare în ceea ce privește modul în care ne folosim resursele, modul în care obținem mai multe resurse, modul în care abordăm banii, modul în care acordăm sprijin și cum ne hrănim.

De asemenea, am putea fi mai pasionați de legăturile pe care le avem cu ceilalți din punct de vedere emoțional și fizic, iar relațiile intime ar putea deveni mai intense.

Domeniile influențate de tranzitul lui Ceres în Balanță pentru toate semnele zodiacale

Berbec: căsătoriile, parteneriatele, contractele bilaterale, echilibrul, echitatea, actele

Taur: serviciul, activitățile în doi, negocierile bilaterale, înfrumusețarea, îngrijirea corporală și a mediului apropiat

Gemeni: relațiile romantice, relațiile cu copiii, creativitatea, distracțiile

Rac: îmbunătățirea și echilibrarea relațiilor de familie, decorarea locuinței, administrarea proprietăților, a terenurilor, activitățile agricole

Leu: relațiile cu frații, verii, alte persoane apropiate, sprijinul reciproc cu aceștia, comunicarea echilibrată, schimburile de resurse

Fecioară: contractele de muncă și activitățile care implică colaborări, generozitatea, finanțările primite și acordate

Balanță: viața socială, capacitatea de negociere, medierile, imaginea publică

Scorpion: viața secretă, toate activitățile de îngrijire în instituții specializate, pacea interioară

Săgetător: organizațiile sociale și caritabile, prieteniile, distracțiile, optimismul

Capricorn: cariera, poziția socială, responsabilitățile asumate, ajutorul oferit și cel de care beneficiați

Vărsător: viața spirituală, dezvoltarea personală și sprijinul primit în acest sens, acumularea de cunoștințe, dreptatea

Pești: echilibrul în relațiile intime, administrarea corectă a banilor comuni sau ajutorul financiar primit de la terți, fie persoane azpropiate, fie instituții financiare