JunonaJunona, asteroidul căsătoriei, al relațiilor de lungă durată și al dedicării, va traversa semnul Racului între 22 iunie și 14 august, iar efectul său general va fi o capacitate mai mare de a oferi devotament, consolare, apropiere sufletească reală.

Ceres tranzitează Balanța între 21 iunie și 14 septembrie

Acest tranzit va scoate în evidență calitățile noastre altruiste, dar nu numai atât, vom fi mai corecți în relații, iar acest lucru va spori încrederea.

Cu Junona în Rac vom vea tendința de a fi mai concilianți, vom accepta mai multe din partea altora, chiar dacă nu ne va conveni întotdeauna, s-ar putea să ne neglijăm nevoile proprii, așa că este important să nu uităm să avem grijă de noi înșine.

Este important să știm și că stările noastre de spirit vor deveni mai schimbătoare, sentimentele s-ar putea modifica de la un moment la altul.

În perioadele cu schimbări sau cu probleme mai mari ne-am putea simți foarte vulnerabili, depășiți de evenimente. Vom avea nevoie de pauze pentru a ne liniști.

Și, pentru că legăturile sufletești cu cei din jur vor fi mai profunde, ne va fi dificil să spunem nu atunci când ni se va solicita ajutorul. De aceea, este important să nu uităm de propria persoană, de ce avem noi nevoie.

Soarele tranzitează semnul Racului între 20 iunie și 22 iulie

Domeniile influențate de tranzitul Junonei prin Rac pentru toate semnele zodiacale

Berbec: relațiile de familie, tot ceea ce are legătură cu casa, căminul, locul unde ne simțim în siguranță

Taur: relațiile cu frații, verii, alte rude și persoane apropiate, relațiile publice, comunicarea

Gemeni: toate activitățile remunerate, responsabilitățile asumate, activitățile productive, banii, donațiile, ajutoarele oferite

Rac: empatia, emoțiile, modul în care ne exprimăm sentimentele, poziția, locul nostru în lume

Leu: toate activitățile care implică îngrijire, credința, relațiile secrete, dușmanii ascunși

Fecioară: relațiile de prietenie, ajutorul acordat prietenilor, activitățile în cadrul asociațiilor caritabile, voluntariatul

Balanța: cariera și implicarea emoțională în cadrul acesteia, responsabilitățile profesionale și față de familie, diverse activități artistice

Scorpion: studiile sociale, credința, urmărirea sensului vieții, a împlinirii sufletești, principiile morale și dreptatea

Săgetător: relațiile intime și implicarea emoțională, dependențele, manipulările emoționale

Capricorn: căsătoriile, toate tipurile de parteneriate, devotamentul față de parteneri

Vărsător: meseriile care vă oferă împlinire, dedicarea față de serviciu sau activități de zi cu zi, sănătatea, starea de bine

Pești: dragostea, romantismul, devotamentul față de persoana iubită și copii, creativitatea