CT42Șase de Cupe sugerează că avem nevoie de timp pentru vindecare, să ne uităm spre trecut, pentru a putea merge mai departe.

Astrologie 2024: Balanță

Mercur, planeta comunicării, părăsește Capricornul și revine vineri în Săgetător, unde se pare că mai are de finalizat niște lucruri, înainte de a merge mai departe. O aliniere a sa cu Soarele ne oferă o imagine asupra unor probleme din trecut care ne pot influența viitorul. Este un moment bun să procesăm evenimente și idei recente și să le privind dintr-o perspectivă nouă.

Soarele tranzitează Capricornul între 21 decembrie și 20 ianuarie

Este posibil să ne vină și niște idei noi, cu importanță de durată în viața noastră. Ce vom spune și ce vom scrie va avea impact, pozitiv sau negativ. Cu toate acestea, s-ar putea să nu avem toate informațiile necesare pentru a ajunge la o concluzie definitivă, iar planurile ar putea suferi modificări ulterior.

Luna traversează semnul realist al Taurului, ziua este guvernată de Venus, care conduce acest semn, și, împreună cu vibrația 4, ne vor îndrepta atenția asupra activităților practice și legate de bunăstare și confort.

Solstițiul de iarnă: Schimbare de anotimpuri și intrarea Soarelui în Capricorn

Caracteristica zilei pentru toate semnele zodiacale

Berbec: bani

Taur: bunăstare

Gemeni: reevaluări

Rac: prieteni

Leu: organizare

Fecioară: călătorii

Balanță: tentații

Scorpion: parteneriate profitabile

Săgetător: preparate culinare

Capricorn: perspective noi

Vărsător: familie

Pești: rude

Google ads

Cele mai citite articole