Luna își continuă drumul prin semnul Peștilor, formând aspecte multiple, care ne vor da stări contradictorii. Pe de o parte, din cauza opoziției cu Mercur, va fi dificil să ne înțelegem sentimentele, și să ne facem cunoscute sentimentele. Nu prea vom înțelege problemele curente și va fi dificil să ne relaxăm, să găsim un echilibru.
Lună Plină în Berbec, pe 9 octombrie
Aceste tensiuni vor intra în contradicție cu nevoia mai mare de fericire și de socializare, dată de relația apropiată dintre Lună și Jupiter.
Una peste alta, cuadratura dintre Lună și Marte sugerează că nu vom avea răbdare, vom dori să acționâm imediat și ne vom enerva dacă lucrurile nu vor ieși așa cum dorim noi. În concluzie, ziua poate fi bună dacă reuțim să lăsăm deoparte stările contradictorii și să ne bucurăm de compania familiei sau a prietenilor.
Pluto staționează și revine în mers direct, tullburând la rândul său apele, înainte ca energia sa să se echilibreze. Mai multe despre acest eveniment astrologic citiți în articolul dedicat.
Pluto iese din retrogradare pe 8 octombrie, în Capricorn
Ziua este guvernată de Saturn, care ne spune că trebuie să ne stabilizăm, să încetinim ritmul, în timp ce vibrația zilei 8 ne vorbește despre perspective cât mai largi.
Caracteristica zilei pentru toate semnele zodiacale
Berbec: sentimente reprimate
Taur: socializare
Gemeni: evenimente
Rac: perspective largi
Leu: stări contradictorii
Fecioară: în cuplu
Balanță: rutină
Scorpion: în natură
Săgetător: amenajări
Capricorn: drumuri
Vărsător: acțiuni concrete
Pești: adaptare
Distribuie articolul pe
Facebook: @sitedetarotsiastrologie
Instagram: @tarotexpert
Lună Plină în Berbec, pe 9 octombrie
Pluto iese din retrogradare pe 8 octombrie, în Capricorn
Ce spune Tarotul despre luna octombrie
Luna octombrie are energia spirituală a numărului universal 7