luna plina7Luna Plină care are loc pe 20 octombrie, în semnul Berbecului, reprezintă opoziția dintre Luna aflată în acest semn activ și ambițios și Soarele în Balanță, punând în evidență axa relațiilor.

Pluto iese din retrogradare pe 8 octombrie, în Capricorn

Pe această axă, Berbecul reprezintă sinele, iar Balanța reprezintă partenerul. În timp ce Berbecul are nevoie de autoafirmare, Balanța ne vorbește despre compromis.

Prin intermediul energiei Soarelui în Balanță, devenim conștienți de nevoia de relații și de tot ceea ce este nevoie pentru menținerea lor, respectiv compromis, negociere, bunăvoință și echilibrare.

Luna în Berbec, pe de altă parte, este autonomă, conducătoare și curajoasă.

Această Lună Plină ne îndeamnă să găsim un echilibru între satisfacerea nevoilor noastre personale și satisfacerea nevoilor celuilalt, între autonomie și dependență.

Soarele în Balanță este diplomat, echitabil și corect. Luna în Berbec prețuiește autenticitatea în defavoarea diplomației și este energizată de eforturile individuale. Luna Plină luminează tocmai acest conflict.

Neglijarea oricărui capăt al axei Berbec-Balanță se va întoarce cu siguranță asupra noastră. În mod ideal, ar trebui să găsim un echilibru între cele două energii și tocmai asta ne invită să facem Luna Plină.

Soarele formează o conjuncție cu Venus și un trigon cu Saturn, de această Lună Plină, motivând dragostea sau plăcerile, dar vom fi totuși rezonabili și practici.

În schimb, cuadratura dintre Marte și Neptun poate complica judecata, fiind mai înțelept să așteptăm puțin înainte să ne repezim cu capul înainte.

Am putea avea niște revelații legate de capacitatea de a iniția lucruri, de a conduce și de a forma parteneriate apropiate. Chiar dacă vom întâmpina piedici până la următoarea Lună Nouă, vom fi curajoși, hotărâți și plini de idei.

În general, opoziția dintre Soare și Lună aduce în centrul atenției căminul, familia și relațiile intime, pentru următoarele două săptămâni. Forțe opuse, cum ar fi activitățile profesionale versus familie sau ceea ce avem nevoie și ceea ce dorim, creează tensiuni interne și presiuni externe, care pot duce la conflicte consumatoare de energie.

Calitățile lunare ale emoțiilor și instinctelor noastre ating punctul culminant de Lună Plină, așa că ar trebui să le folosim pentru a depăși dificultățile din relații.

Domeniile influențate de Luna Plină în Berbec pentru toate semnele zodiacale

Berbec:  orgoliul, imaginea proprie, ambiția, nevoia de afirmare

Taur: credința, filozofia de viață, empatia, reacția față de restricții, autocontrolul

Gemeni: relațiile sociale, optimismul, viziunea față de viitor

Rac: prestigiul social, cariera, calitățile de lider, agresivitatea, atitudinea dominatoare

Leu: spiritul dreptății, dorința de a învăța, concepțiile de viață, capacitatea de dezvoltare

Fecioară: relațiile intime, agtitudinea față de banii comuni sau ai altor persoane, contracte financiare, acte, moșteniri

Balanță: relațiile de cuplu, parteneriatele profesionale, simțul dreptății, contractele

Scorpion: activitățile zilnice, serviciul, relațiile de serviciu, ambițiile profesionale

Săgetător: energia fizică și mintală, dragostea romantică, creativitatea atitudinea față de distracții

Capricorn: familia, proprietățile, concepțiile de viață (tradițiile)

Vărsător: relațiile cu familia extinsă și anturajul apropiat, autocontrolul,  impulsivitatea

Pești: contractele de muncă, activitățile practice, realismul sau lipsa lui, dorința de câștiga bani

Distribuie articolul pe

Facebook: @sitedetarotsiastrologie

Instagram: @tarotexpert

Pluto iese din retrogradare pe 8 octombrie, în Capricorn

Ceres tranzitează Fecioara între 29 septembrie și 17 decembrie

Astrologia lunii octombrie

Luna octombrie are energia spirituală a numărului universal 7

Ce spune Tarotul despre luna octombrie

Google ads