Cariera
Cea mai mare calitate a Vărsătorilor este că pot jongla cu mai multe activități în același timp fără să se simtă stresați. Ei pot, în același timp, să se concentreze pe ceea ce fac în prezent, să ignore îndoielile și să își ducă muncă la bun sfârșit.
Cea mai mare provocare pentru Vărsători este birocrația. De cele mai multe ori știu cum trebuie făcute lucrurile, poate chiar mai bine decât metodele consacrate, dar trebuie să învețe să accepte ceea ce vrea și șeful lor, chiar dacă li se pare că durează mai mult.
Între cele mai potrivite meserii pentru Vărsători se numără managerii de proiecte, antreprenorii, consilierii sau managerii de resurse umane, cântăreții sau producătorii de muzică.
Angajații Vărsători
Vărsătorii sunt niște angajați plăcuți, care se înțeleg bine cu toată lumea.
Reprezentanții acestui semn știu ce trebuie să facă, dar uneori nu reușesc să își explice punctul de vedere. De obicei le place să își facă singuri programul, să își urmeze ritmul lor propriu. Uneori muncesc toată noaptea, alteori numai de la 9 la 17.
Chiar dacă nu prea le plac regulile stricte la serviciu, pot să se folosească de ele destul de bine, pentru a juca așa cum doresc ei. Știu că dacă se poartă frumos, activitatea devine mai plăcută pentru toată lumea, iar ei iau foarte în serios calitatea vieții la locul de muncă!
Șefii Vărsători
Un șef Vărsător ar putea aborda niște ținute nonconformiste la birou, dar asta nu înseamnă că nu muncește din greu și nu cere același lucru din partea angajaților. Poate că nu arată și nu se comportă ca un șef în sensul tradițional al cuvântului, dar perfecționismul săi îl poate face unul dintre cei mai pretențioși șefi.
Un șef Vărsător are pretenția ca angajații să muncească din greu, să pună întrebări și în general să își folosească inteligența la maximum. Nu se va uita la ceas să vadă dacă angajații ajung la timp la serviciu, dar în schimb nu va accepta jumătățile de măsură în activitățile lor profesionale.
Un Vărsător își va critica angajații care nu performează conform așteptărilor, dar va ști să lase supărarea deoparte și să se facă plăcut în pauză.
Vărsătorii și banii
Vărsătorii ar putea da impresia că nu le pasă de bani, dar asta pentru că de regulă știu să îi obțină. Pentru Vărsători, banii sunt un instrument care îi ajută să aibă viața care le place, nu îi consideră un simbol al puterii.
Ei consideră că banii pot fi un instrument al binelui sau al răului și sunt conștienți că modul în care sunt cheltuiți afectează lumea într-un sens mai larg. Din acest motiv, Vărsătorii se numără printre persoanele care cheltuie sau investesc ținând seama de etică și pot fi frustrați de oamenii care se ghidează doar după mărimea câștigului.
Vărsătorii se pricep la gestionarea banilor, au o minte iute și o imaginație bogată, iar aceste calități îi fac să fie investitori pricepuți, care observă tendințele pieței înaintea altora.
Acești nativi mai consideră că banii vin și pleacă, dar relațiile rămân, ei tinzând să investească mai mult în relațiile umane decât în carieră sau în bursa de valori.