astro25Pluto staționează și intră în retrogradare joi, iar energia sa intensă și complexă va plana asupra noastră în zilele din jurul acestui eveniment.

Marte tranzitează Berbecul între 30 aprilie și 9 iunie

Acum și în următoarele luni (Pluto este retrogradă până pe 11 octombrie), nu vom la fel de deschiși sau direct în ceea ce privește dorința noastră de control sau putere, iar unii dintre noi ar putea fi mai puțin în contact cu aceasta. Această schimbare de direcție poate provoca o confuzie inițială, o senzație de greutate și amplificarea problemelor.

Ciclul de retrogradare a lui Pluto în sine, însă, este o perioadă excelentă pentru cercetare și pentru a obține o nouă perspectivă asupra tendințelor noastre autodistructive, nevoilor de control și căutarea adevărului privind în interior. Presiunile exterioare se pot reduce oarecum în această perioadă. În următoarele luni, este posibil să reevaluăm modul în care ne folosim puterea.

Venus tranzitează Taurul între 29 aprilie și 23 mai

Aceasta este a doua retrogradare pe care Pluto o face în zodia Vărsător. Pe 1 septembrie, Pluto  se va întoarce în Capricorn pentru ultima oară.

Tot joi ne apropiem de un sextil Marte-Pluto care este puțin mai puternic datorită staționării lui Pluto. Beneficiem de răbdare și o gândire strategică, mai degrabă decât de dporința unor acțiuni imediate.

Luna își continuă drumul în semnul Vărsătorului până seara, ziua este guvernată de Jupiter, iar vibrația 2 ne apropie cu blândețe unii de alții.

Caracteristica zilei pentru toate semnele zodiacale

Berbec: prieteni/caritate

Taur: muncă

Gemeni: dreptate

Rac: interiorizare

Leu: colaborări bune

Fecioară: pregătiri diverse

Balanță: posesivitate

Scorpion: securitate

Săgetător: vești

Capricorn: cumpărături

Vărsător: progrese

Pești: secrete

Google ads