În timpul tranzitului Soarelui prin Fecioară, care are loc între 23 august și 23 septembrie, ne îndepărtăm de energia solară, neînfricată a Leului pentru a îmbrățișa energia practică, sensibilă și terestră a Fecioarei.
În această perioadă ne vom concentra pe obiectivele concrete. Cum Fecioara guvernează corpul fizic și vindecarea, este potrivit să ne facem programări la medic pentru verificările anuale. Dacă aflați despre o boală în stadiu incipient, care este mult mai ușor de vindecat decât o afecțiune cronică.
Este o perioadă bună și pentru a face cercetări și a decide care este cea mai bună dietă și cel mai bun regim de exerciții.
De asemenea, este un moment foarte bun și pentru a învăța, a merge la cursuri de specializare sau la facultate. Obiectivele stabilite trebuie să fie concrete, realizabile și zilnice.
Fecioara guvernează discernământul și ne ajută să decidem ce avem nevoie în viață și ce nu. Curățenia, eliminarea lucrurilor inutile care ne aglomerează căminul, ordonarea actelor la birou sunt activități susținute de prezența Soarelui în Fecioară.
Relațiile de dragoste ale Fecioarei cu celelalte semne zodiacale
Cum influențează tranzitul Soarelui prin Fecioară fiecare semn zodiacal:
Berbec
Este momentul să vă îmbunătățiți situația la locul de muncă. Dacă aveți probleme de concentrare, este cazul să vă reorganizați biroul. Asigurați-vă că faceți suficientă mișcare și aveți o dietă corectă, care să vă dea energie, în loc să o consume.
Taur
Creativitatea se află la un nivel ridicat și puteți explora noi modalități de exprimare a acesteia, învățați lucruri noi. Aveți șanse să întâlniți o nouă dragoste sau să petreceți momente plăcute cu persoana iubită. Relații bune cu copiii.
Gemeni
Aduceți lumină și optimism în relațiile de familie. Rezolvați probleme de familie prin discuții deschise. Sunt favorizate munca de acasă sau începerea unui proiect.
Rac
O perioadă bună pentru toate formele de comunicare, în care puteți semna un contract sau negocia un acord. Socializarea este susținută în general, așa că este bine să ieșiți în lume și să profitați de oportunitățile care vă vor ieși în cale.
Leu
Oportunități să vă creșteți veniturile sau să concepeți noi idei legate de activități aducătoare de venituri. Dați atenție detaliilor și evitați să cheltuiți mai mult decât câștigați. Puneți în ordine facturile și contractele.
Fecioară
Este o perioadă fericită, pentru că Soarele vă luminează semnul. Este o oportunitate să o luați de la început, să vă stabiliți noi obiective și vise pe care doriți să le puneți în practică.
Balanță
Este momentul unui sfârșit de ciclu, al finalizărilor, al renunțării la ceea ce nu vă mai folosește. Nu vă agățați de trecut, în special de o relație care nu vă mai reprezintă. Veți avea oportunitatea să vă reinventați luna viitoare, când Soarele va intra în semnul vostru.
Scorpion
Este momentul să visați, să vă reevaluați oportunitățile pentru a afla ce doriți de la viață. Sunt favorizate activitățile de echipă și viața socială. Puteți să vă faceți noi prieteni, iar prieteniile existente vor fi întărite.
Săgetător
Acest tranzit să stimulează cariera și direcția spre care doriți să vă îndreptați. Dacă vă gândiți la o schimbare de carieră sau să reveniți la studii pentru a dobândi competențe, este o perioadă potrivită. Aveți șanse de succes.
Capricorn
Aveți oportunitatea să învățați ceva cu totul nou. Ați putea decide să reveniți la școală sau i-ați putea învață pe alții ceva ce vă pasionează. Este momentul potrivit și pentru călătorii la distanță sau rezolvarea unor probleme legale.
Vărsător
Ați putea beneficia de sprijinul financiar al unor persoane sau instituții. Este important să vă verificați situația financiară în detaliu. Puneți totul în ordine, pentru a nu avea surprize mai târziu.
Pești
Există posibilitatea să rezolvați dezacordurile sau conflictele din relațiile personale sau profesionale. Ați putea întâlni un partener romantic sau ați putea decide să vă căsătoriți. Atenție cui acordați încrederea voastră. Nu vă grăbiți în începerea unor relații noi, personale sau de afaceri.