VestaVesta, asteroidul care în astrologie simbolizează pasiunea și focul interior, va traversa semnul versatil al Gemenilor între 22 iunie și 12 septembrie. Oare cum vom resimți energia pură a Vestei în acest semn inteligent dar cam nestatornic?

Junona tranzitează Racul între 22 iunie și 14 august

S-ar putea să fim mai îndemânatici, mai comunicativi, mai isteți și mai senini, iar energia Vestei în mod sigur are nevoie să fie detensionată, să ia viața mai ușor.

În perioadele în care Vesta este în Gemeni. relațiile sociale vor deveni mai importante, vom dori nu doar să ne extindem cercul de cunoștințe, dar și să îi punem pe oameni în legătură unii cu alții.

În schimb, relațiile intime ar putea trece pe planul al doilea, legăturile vor fi mai puțin profunde, dar mai distractive. Uneori este bine să mai lăsăm deoparte cercetările în propriul suflet și să ne mai și relaxăm.

Vesta, cel mai strălucitor asteroid de pe cer și al doilea ca mărime după Ceres, este asociat cu căminul și vatra casei, fiind rareori descris sub formă umană, simbolizând în schimb flacăra eternă. O prezență puternică a Vestei în harta natală arată o persoană care întreține vie flacăra căminului, în timp ce partenerul urmărește cariera și succesul social.

În timpul tranzitului Vestei în Gemeni, vom avea nevoie să lăsăm garda jos și să ne bucurăm mai mult de ce avem. Vom comunica mai mult pentru că vom avea nevoie de informații și relații diverse, nu neapărat de o legătură profundă, transformatoare.

În mitologie, Vesta era o zeiță amiabilă și relaxată, care susținea pacea între oameni.  Gemenii au nevoie de grupuri de oameni pentru a simți că trăiesc cu adevărat, se încarcă cu energia lor, și așa vom fi și noi.

Ceres tranzitează Balanța întrec 21 iunie și 14 septembrie

Domeniile influențate de drumul Vestei prin Gemeni pentru fiecare semn zodiacal

Berbec: relațiile publice, schimburile de informații și cele comerciale, drumurile scurte

Taur: toate activitățile remunerate care implică schimburi, circulația mărfurilor și a banilor

Gemeni: stimularea mintală, dobândirea de informații, conectarea cu oamenii

Rac: siguranță și relaxare, lăsarea în urma a secretelor, dușmăniilor

Leu: dezvoltarea relațiilor de prietenie, mai mult optimism, speranțe de viitor

Fecioară: succes în cariera și viața socială printr-o capacitate mai bună de comunicare

Balanță: acumulare de informații, dezvoltare personală, extinderi, călătorii în străinătate

Scorpion: relaxare, reducerea tensiunilor, atmosferă plăcută în relații, posibile mici aventuri

Săgetător: echilibrarea relațiilor, comunicare la nivel intelectual, acte, contracte avantajoase

Capricorn: succes profesional, muncă în echipă, negocieri abile, mediu plăcut

Vărsător: energie fizică și mintală, distracții, inclusiv cu copiii, creativitate mai mare, capacitate de învățare

Pești: relații mai bune în familie, atmosferă plăcută