Jupiter formează un sextil de lungă durată cu Saturn, până pe 20 iulie, care va crea oportunități pentru a ne pune planurile în mișcare. Nu o vom face oricum, ci într-un mod echilibrat, pentru că vom putea să vedem atât avantajele cât și dezavantajele, ceea ce ne va îmbunătăți capacitatea de a judeca situațiile așa cum sunt în realitate, nu cum am dori noi să fie.
Saturn retrogradează în Pești între 17 iunie și 3 noiembrie
Această influență, începută din 19 mai, ne va ajuta să înțelegem și să folosim lecțiile învățate în ultima perioadă, precum și inițiativele luate recent. Va fi o perioadă de realizări concrete, vom fi realiști, practici, iar satisfacțiile vor veni pe măsură.
Va fi și o perioadă în care vom aprecia informațiile valoroase, obținute din surse sigure, precum și abordările rezonabile și corecte. Cheia succesului va fi să folosim această energie benefică pentru a ne bucura de lucrurile simple, care ne fac fericiți.
Jupiter tranzitează Taurul între 16 mai 2023 și 26 mai 2024
Jupiter traversează în acest an semnul Tarului, în timp ce Saturn retrogradează în Pești până pe 3 noiembrie, așa vom avea timp suficient să ne ocupăm de activități care au legătură cu aspectele practice ale vieții, să revenim și să perfecționăm anumite activități sau proiecte, să renunțăm la așteptările nerealiste și să ne concentrăm mai mult asupra ce putem face în mod real.
Sextilul dintre Jupiter și Saturn se va forma încă o dată după revenirea lui Saturn în mers direct, așa că influența sa va fi de lungă durată, stabilizatoare și benefică.