Mercur1Mercur, planeta comunicării, revine în Balanță pe 10 octombrie, semn pe care îl va traversa până pe data de 29 octombrie, după o întoarcere în Fecioară care a avut din cauza retrogradării.

Ce spune Tarotul pentru săptămâna 10-16 octombrie

Când Mercur se află în Balanță, devenim mai diplomați și mai prietenoși, pentru că această planetă se simte confortabil în semnul de aer al Balanței.

Balanța iubește să construiască punți de legătură pentru a aplana diferențele de opinie. Știe că întotdeauna există două fațete ale aceleiași situații și dorește să armonieze punctele de vedere diferite. Nu este vorba doar despre relațiile intime, ci și de cele cu prietenii, colegii și colaboratorii.

În timpul acestui ciclu, vom avea capacitatea să abordăm relațiile într-o manieră mai rațională, fiind o perioadă potrivită să ne gândim la îmbunătățirea capacității noastre de negociere.

Însă, în încercarea de a vedea întotdeauna ambele fațete ale unei situații, Mercur ne poate face ezitanți. Va fi mai dificil ca de obicei să luăm deciziile rapid, pentru că vom sta să analizăm prea mult.

De asemenea, vom accepta cu prea mare ușurință punctele de vedere ale altora, doar pentru a menține pacea.

În discuții și negocieri nu vom dori să ne impunem dacă în acest fel vom avea imaginea personajului negativ.

Partea pozitivă a acestui tranzit este că va fi o perioadă potrivită să luăm în considerare punctul de vedere al celorlalți, dacă o vom face cu moderație. De asemenea, vom avea disponibilitatea să ajungem la niște concluzii corecte, echitabile, care să fie în avantajul tuturor, nu doar al nostru personal.

Pentru cei născuți în Balanță, revenirea lui Mercur în acest semn este ca o gură de aer proaspăt, pentru că vor deveni mai sociabili, mai atractivi și își vor face cu ușurință prieteni, oamenii găsindu-i foarte plăcuți.

O altă caracteristică a acestui tranzit va fi interesul mai mare pentru artă, design, muzică și literatură.

Influența tranzitului lui Mercur prin semnul Balanței pentru toate semnele zodiacale:

Berbec

Comunicarea va trece pe primul, plan, așă că veți avea șansa să discutați cu partenerul de viață sau profesional și să aplantați problemele cu care  v-ați confruntat în ultima perioadă. O perioadă luminoasă, în care veți fi sociabili și plăcuți. Sunt favorizate negocierile și parteneriate.

Taur

Mercur în Balanță vă susține la serviciu, unde vă veți înțelege bine cu colegii. Veți juca rolul de mediatori în eventualele conflicte, pentru că veți avea nevoie de o atmosferă plăcută, armonioasă. În cazul negocierilor veți găsi cuvintele potrivite pentru a ajunge la o înțelegere.

Gemeni

O perioadă favorabilă relațiilor de dragoste, veți pune preț nu doar pe atracția fizică ci și pe comunicarea verbală, pe schimbul de idei. Este posibil să flirtați, să apară în viața voastră o persoană nouă, care vă va atrage datorită inteligenței. De asemenea, Mercur vă susține în tot ce are legătură cu educația și acumularea de cunoștințe. Veți fi creativi și ingenioși, plini de energie mentală.

Rac

Relații armonioase în familie, inclusiv cu părinții. Comunicarea vă va da șansa să dezbateți și să găsiți soluții. Atmosfera va fi plăcută, interesantă, dinamică. Posibile drumuri, călătorii de familie. Pot avea loc discuții sau negocieri referitoare la proprietățile familiei.

Leu

Mercur în Balanță va susține în cazul vostru relațiile publice, comunicarea scrisă sau verbală. Este posibil să călătoriți mai mult ca de obicei, dar drumurile vor fi pe distanțe scurte sau medii. Relațiile cu frații, verii, vecinii sau alte persoane din anturajul apropiat vor fi armonioase, iar voi veți avea grijă să aplanați eventualele conflicte.

Fecioară

Acest tranzit vă ajută în rezolvarea unor probleme financiare și în investiții. Veți avea inteligență speculativă și veți putea prinde ocaziile din zbor. De asemenea, sunt favorizate negocierile legate de salariu, de vânzări, tranzacții comerciale și pentru încheierea unor contracte.

Balanța

O perioadă în care atractivitatea voastră va fi în creștere, veți fi plăcuți, amuzanți, interesanți, oamenii vor gravita în jurul vostru. Veți dori să mediați conflictele, asperitățile care apar în relațiile personale sau profesionale, pentru că va fi important pentru voi să creați o atmosferă plăcută. În plus, creativitatea voastră va fi în creștere.

Scorpion

Interiorizare și introspecție. Preferați o atmosferă privată, liniștită, departe de agitația lumii. Gândurile voastre se vor îndrepta spre voi înșivă și veți evita să vă exprimați sentimentele, pentru a nu da dovadă de slăbiciune. În schimb, activitatea mentală va fi intensă. Evitați pesimismul și să vă faceți prea mult griji.

Săgetător

Activități intense, dinamism, energie maximă. Ideile și comunicarea vor fi rapide, nu veți sta prea mult pe gânduri. Comunicarea la nivel spiritual, intelectual va fi mai importantă decât romantismul. Asta nu înseamnă că nu veți putea să cunoașteți oameni noi, dar libertatea personală va fi primordială.

Capricorn

Mercur vă ajută în special în afirmarea personală, în prestigiul social și în carieră. Buna capacitate de comunicare va fi un atuu atunci când veți dori să vă impuneți ideile și să vă promovați proiectele. Pragmatismul Capricornului cuplat cu talentul de negociator al lui Mercur în Balanță vă va conferi inteligența și flexibilitatea necesare să vă impuneți planurile cu succes.

Vărsător

Pentru Vărsător, Mercur în Balanță va susține proiectele legate de educația superioară, justiție și dreptate socială, precum și cele din domeniul spiritualități. De asemenea, sun posibile călătorii în străinătate, sau comunicarea scrisă și verbală în probleme legate de străinătate.

Pești

Pot ieși la iveală secrete, lucruri ascunse, Mercur se va concentra în cazul vostru pe lucrurile neștiute, întunecate. Atenție la tendința de manipulare prin puterea minții pe care o veți primi din partea lui Mercur. La polul opus, s-ar putea să deveniți cam bănuitori față de partenerul vostru.

Distribuie articolul pe

Facebook: @sitedetarotsiastrologie

Instagram: @tarotexpert

Ce spune Tarotul pentru săptămâna 10-16 octombrie

Pluto iese din retrogradare pe 8 octombrie, în Capricorn

Ceres tranzitează Fecioara între 29 septembrie și 17 decembrie

Jupiter tranzitează Berbecul între 10 mai și 28 octombrie