Mercur mareMercur, planeta comunicării, aflată în prezent în Balanță, revine în Fecioară pe 23 septembrie, din cauza mișcării de retrogradare în care a intrat pe data de 9.

Mercur intră în retrogradare pe 9 septembrie, în Balanță

Astfel, mișcarea de retrogradare a acesteri planete versatile va fi caracterizată de două tipuri de energie. Dacă în Balanță (guvernată de Venus), Mercur retrograd este caracterizat de o doză mai mare de nehotărâre, mai ales în ceea ce privește modalitățile prin care putem aduce mai mult echilibru în parteneriate și în cadrul grupurilor mai mari de oameni, situația va fi diferită în Fecioară.

Fecioara este guvernată chiar de Mercur, așa că energia sa va fi mai puternică și va trebui să avem grijă în mod special cum vorbim, ce cuvinte folosim, pentru că acest semn poate folosi cuvinte aspre, poate fi prea critic și intransigent. Astfel, pot apărea probleme în relații din cauza erorilor de comunicare.

Este recomandat, dacă este posibil, să știm ce vrem în relații și de la partenerul nostru și să avem eventualele discuții lămuritoare înainte ca Mercur să revină din Balanță în Fecioară, pentru că ulterior va fi mai dificil.

Un alt aspect al retrogradării lui Mercur în Fecioară va fi că ne vom concentra mai mult asupra vieții de zi cu zi, a organizării activităților repetitive și pe problemele de serviciu. Vor urma niște analize pertinente, realiste, iar la capătul acestui ciclu de retrogradare deciziile ar putea fi pe măsură.

Despre influența retrogradării lui Mercur pentru toate semnele zodiacale aflați accesând articolul dedicat!

Mercur intră în retrogradare pe 9 septembrie, în Balanță

Distribuie articolul pe

Facebook: @sitedetarotsiastrologie

Instagram: @tarotexpert

Mercur intră în retrogradare pe 9 septembrie, în Balanță

Influența Nodurilor Destinului pe axa Taur-Scorpion asupra modului nostru de acțiune

Marte tranzitează Gemenii între 20 august și 25 martie 2023

 

 

Google ads