Jupiter in VrstorJupiter, planeta expansiunii, supranumită marele benefic, aflată în retrogradare, revine pe 28 iulie în semnul Vărsătorului după o incursiune de câteva luni în semnul sensibil și artistic al Peștilor, în care se va întoarce pe 28 decembrie.

Mercur tranzitează Leul între 27 iulie și 11 august

Revenirea în Vărsător a lui Jupiter ne va reaminti că trebuie să ne deschidem către lume. Vărsătorul este semnul schimbărilor și al viitorului, așa că dacă ne-am lăsat pe tânjeală, până la sfârșitul anului vom avea ocază să perfecționăm sau să relansăm diferite planuri sau proiecte pe care din diferite motive le-am neglijat.

Optimismul va fi în creștere, vom simți din nou că avem capacitatea să ne ducem la bun sfârșit activitățile, în cazul în care ne-am pierdut curajul sau am oscilat între mai multe alternative.

Vărsătorul guvernează prieteniile, grupurile, masele, iar odată cu revenirea lui Jupiter în acest semn, am putea simți că există lumină la capătul tunelului!

Vărsătorul este un semn inteligent și social și susține cauzele, așa că ne putem aștepta să fim mai caritabili și să luăm în considerare binele colectiv, nu doar pe cel personal sau al familiei noastre.

Vom fi independenți, inovatori, inventivi și personali, vom dori să ne eliberăm și să fim mândri de excentricitățile noastre.

Soarele tranzitează Leul între 22 iulie și 22 august

Domeniile influențate de revenirea lui Jupiter în Vărsător pentru toate semnele zodiacale

Berbec: activitățile în cadrul grupurilor, asociațiilor sau organizațiilor, optimismul

Taur: cariera și relațiile sociale, planurile de anvergură, care implică interesul colectiv

Gemeni: echitatea socială și lupta în favoarea acesteia, educația, extinderea orizonturilor prin studii în domenii sociale

Rac: dezvoltare, spirituală, optimism, succes financiar

Leu: căsătoriile, parteneriatele personale și profesionale, găsirea partenerului ideal (pentru femei mai ales)

Fecioară: proiectele de serviciu, norocul profesional, planuri inteligente dar și norocoase

Balanță: dragostea romantică, gândirea vizionară, inventivitatea, distracțiile de grup

Scorpion: planurile de familie pe termen lung, extinderile de orice fel a familiei, modernizarea sau achiziția unei locuințe

Săgetător: intuiția, gândirea, capacitatea de procesare a informațiilor, educația

Capricorn: planurile de anvergură legate de  activitățile aducătoare de bani sau achiziția de bunuri de valoarea, idei noi, inovatoare

Vărsător: încrederea în forțele proprii, nevoia de dezvoltare, de extindere a orizontului

Pești: capacitatea de a oferi compasiune, de implicare în cauze sociale, intuiție, vise de viitor încă nexprimate

Mercur tranzitează Leul între 27 iulie și 11 august

Soarele tranzitează Leul între 22 iulie și 22 august

Venus tranzitează Fecioara între 21 iulie și 16 august

Vesta tranzitează Balanța între 19 iulie și 20 septembrie

Google ads