Luna nouă în Gemeni, din 10 iunie, va fi și o eclipsă inelară de Soare, în conjuncție cu Mercur aflată retrogradă și în cuadratură cu Neptun, înțelesul lor spiritual având legătură cu gândirea neclară și comunicarea înșelătoare.
Eclipsă de Lună în Săgetător, pe 26 mai
În următoarele luni va fi nevoie de precauție și de onestitate, pentru că efectul eclipsei de Lună din 26 mai și al eclipsei de Soare din 10 iunie va fi de confuzii, decepții și vulnerabilități.
Mercur în retrogradare va avea cea mai puternică influență asupra eclipsei solare din 10 iunie în Gemeni, potențând și cuadratura cu Neptun, care în mod normal nu ar fi fost atât de puternică.
O cuadratură între Saturn și Uranus va avea la rândul ei un efect destabilizator asupra Lunii Noi.
Eclipsa de Soare este la fel ca o Lună Nouă, dar cu o energie mai puternică, pentru că Luna întunecă Soarele. De această dată, eclipsa va fi inelară, pentru că Soarele nu va fi acoperit complet, iar Luna va avea un diametru aparent mai mic decât cel al Soarelui, lăsând în jurul său un cerc de lumină.
Luna Nouă, când Soarele este în conjuncție cu Luna, este cel mai important aspect astrologic, conferind o energie proaspătă, revigorantă, intuitivă. Aduce echilibru emoțional și deschide toate posibilitățile, șanse de a începe planuri de viitor. Din acest motiv, Luna Nouă este o ocazie excelentă pentru a o lua de la început.
În mod normal, o conjuncție între eclipsa de Soare și Mercur aduce o gândure rapidă, clară, rațională. De această dată, Mercur în retrogradare în conjuncție cu Neptun va distorsiona gândirea, făcându-ne vulnerabili la confuzii și înșelăciuni. Atenție la reacțiile prea rapide în cazul unor certuri. Negocierile de afaceri vot fi complicate, deci trebuie precauție atunci când semnați contracte.
Cuadratura dintre eclipsa de Soare și Neptun va reduce vitalitatea, fiind dificil să ne păstrăm entuziasmul, în special atunci când este vorba despre muncă.
Și în relațiile personale pot apărea minciuni, neclarități, înșelăciuni. Secretele vor fi greu de păstrat, sau greu de descoperit.
Combinația dintre eclipsa de Soare și Saturn în cuadratură cu Uranus poate aduce schimbări restrictive, neașteptate, schimbări nedorite, sau, dimpotrivă, dificultatea de a face unele schimbări dorite.
Ce spune Tarotul despre săptămâna 7-13 iunie
Influența Lunii Noi în Gemeni, respectiv a eclipsei de Soare pentru toate semnele zodiacale
Berbec: probleme, confuzii în comunicare, amânări ale unor negocieri, schimburi sau ale unor drumuri
Taur: complicații, neclarități legate de contracte de muncă sau bani
Gemeni: gândire confuză, neînțelegeri în comunicare, energie scăzută
Rac: tendință de retragere, de izolare în lumea proprie, secrete, relații clandestine
Leu: relații complicate cu prietenii, decepții, așteptări nerealiste din partea oamenilor
Fecioară: vise nerealiste legate de carieră, lipsă de franchețe personală, sau a unor colaboratori
Balanță: planuri de viitor lipsite de fundament, idealism, persoane lipsite de etică
Scorpion: relații secrete, comunicare confuză cu partenerul de viață, dependențe, complicații financiare
Săgetător: posibile neînțelegeri verbale cu partenerul de viață sau cel profesional
Capricorn: negocieri dificile, complicate, confuzii, neclarități la serviciu, planurile trebuie să mai aștepte
Vărsător: idei neclare, dificultăți de concentrare, relații de iubire secrete, viață dublă
Pești: complicații acasă, în relațiile de familie sau legate de acte de proprietate
Ce spune Tarotul despre săptămâna 7-13 iunie
Venus tranzitează Racul între 2 și 27 iunie
Mercur retrogradează în Gemeni, între 29 mai și 22 iunie