Mercur, care a intrat în retrogradare în Scorpion, revine pe 27 octombrie în Balanță, semn pe care îl va tranzita din nou până pe 10 noiembrie, obligându-ne să revenim asupra unor discuții, negocieri, probleme legate de etică, justiție, parteneriate rămase nerezolvate sau care trebuie analizate și tratate cu o nouă înțelegere.
Marte retrogradează între 9 septembrie și 13 noiembrie
Când Mercur, planeta comunicării, este în Balanță, ne ajută să fim diplomați și prietenoși, astfel că în următoarea perioadă vom aborda relațiile parteneriale într-o manieră mai rațională. Va fi o perioadă bună să ne gândim la modalități noi de îmbunătățire a tehnicilor noastre de negociere, indiferent de domeniul vieții.
Cu Mercur în Balanță, o tendință de a lua în considerare ambele laturi ale problemelor poate fi însă consumatoare de energie. Va fi mai dificil ca de obicei să luăm decizii rapide, pentru că vom sta să ne gândim care soluție este cea mai bună.
O altă caracteristică a acestui tranzit va fi că vom fi dispuși să cedăm în fața opiniilor altora pentru a menține pacea. În cazul negocierilor vom evita să ne impunem punctele de vedere cu fermitate, pentru a nu deveni personajul negativ. Concluziile la care vom ajunge vor fi în schimb corecte, echitabile.
Ce domenii va influența revenirea lui Mercur în Balanță pentru fiecare semn zodiacal:
Berbec
Parteneriatele, negocierile, încheierea contractelor, colaborările de unu la unu, relațiile de cuplu, în care vom dori să asigurăm un echilibru corect pentru părțile implicate
Taur
Comunicarea la serviciu, relațiile de muncă, drumurile în interes de serviciu, comunicarea cu colegii, relațiile publice, marketingul și vânzările, activitățile care implică schimburi, relațiile comerciale
Gemeni
Relațiile romantice și comunicarea în cadrul acestora, activitățile de studiu și educație, imaginația și creativitatea, care vor fi stimulate de comunicarea armonioasă și o atmosferă pașnică. Gemenii vor fi mai dinamici, mai mobili, atât mintal cât și fizic.
Rac
Relațiile și comunicarea în familie, care vor deveni mai armonioase, negocierile, actele și contractele legate de proprietăți ale familiei, ale părinților
Leu
Relațiile publice, comunicarea, cursurile, comunicarea cu anturajul apropiat, frați, veri, vecini, drumurile pe distanțe scurte
Fecioara
Contractele financiare, negocierile de angajare sau de afaceri, transferurile de bani și discuțiile referitoare la acestea
Balanța
Comunicarea echilibrată, activitățile și schimburile, vânzările de haine și produse de înfrumusețare, activitățile recreative și viața socială în general
Scorpion
Relațiile cu instituțiile de autoritate, precum și cu instituții sau persoane care lucrează în instituții restrictive (spitale, cămine, închisori), tendința de izolare, de întoarcere spre viața interioară, de analiză a propriei persoane
Săgetător
Relațiile și comunicarea cu prietenii, nivelul de deschidere față de viața socială, optimismul, toate acestea vor fi în creștere
Capricorn
Reveniți asupra unor proiecte, planuri, discuții legate de carieră și prestigiul social, atitudinea va fi mai echilibrată, mai conciliantă, capacitatea de negociere mai mare
Vărsător
Educația superioară, justiția, spiritul dreptății, spiritualitatea, relațiile cu străinătatea, inclusiv călătoriile la distanțe mari
Pești
Banii partenerilor și gestionarea lor, datoriile acumulate, relațiile intime, echitatea și echilibrul în cuplu, actele de moștenire
Marte retrogradează între 9 septembrie și 13 noiembrie
Ce spune Tarotul despre săptămâna 26 octombrie-1 noiembrie
Soarele tranzitează Scorpionul între 23 octombrie și 21 noiembrie