Luna Nouă care are loc în dimineața zilei de 19 august, în semnul Leului, va beneficia atât de o energie solară pozitivă cât și de o energie marțiană extrem de puternică, capabilă să ne impulsioneze să punem lucrurile în mișcare. Va depinde de noi dacă vom folosi aceste energii în mod constructiv, sau dacă aportul de energie va scoate la iveală tensiuni acumulate în timp și neexprimate.
Marte tranzitează Berbecul între 27 iunie și 6 ianuarie 2021
Această lunație ne va pune la dispoziție unde pozitive de energie solară, caracteristice Leului, care ne vor încuraja să fim optimiști și să ne folosim la maximum potențialul.
În același timp, Marte formează cuadraturi cu Jupiter, Saturn și Pluton, precum și trigoane cu Soarele și Luna, având o influență puternică asupra Lunii Noi.
Asta înseamnă că Marte va fi foarte activă, de fapt va fi vedeta acestei lunații, pentru că ne va oferi forță și motivație să luăm inițiativa. Vom deborda de inspirație, de energie și de motivație să punem în practică ceea ce ne-am propus.Activitatea intensă a lui Marte are și capacitatea să scoată la iveală tensiunile acumulate în timp și va depinde de noi cum le vom gestiona, în mod pozitiv sau negativ.
Pe de altă parte, dacă am exagerat și ne-am suprasolicitat în ultima perioadă, vom simți că energia super-activă a lui Marte ne va face să ne simțim suprasolicitați și va fi un semnal că trebuie să ne temperăm ritmul.
Va fi important să ținem cont de semnalele pe care ni le trimite corpul și să ne ascultăm vocea interioară. În orice caz, forța lui Marte ne va ajuta fie să ne reechilibrăm activitățile fizice și mentale, fie să luăm inițiativa, dacă lucrurile au tărăgănat în ultima perioadă.
Pentru că Marte este planeta acțiunii, ne va prinde bine să facem exerciții fizice și să mâncăm bine.
Această Lună Nouă are capacitatea să scoată lucruri la lumină și să le rezolve și vom simți acest lucru atât la nivel personal cât și global.
Ca efect al implicării lui Marte în această Lună Nouă,v om simți și o amplificare a tensiunilor în jurul nostru sau al persoanelor apropiate nouă, așa că este important să ne păstrăm echilibrul, să ne folosim de partea pozitivă a acestei influențe și să nu ne lăsăm pradă energiei marțiene agresive.
Pe ansamblu, Luna Nouă în Leu are capacitatea să ne ofere lumina și energia necesare să gestionăm tensiunile din jurul nostru.
Cum influențează Luna Nouă fiecare semn zodiacal:
Berbec
Evenimente, planuri, schimbări, eliberări de tensiuni legate de dragoste, activități sportive, relațiile cu copiii.
Taur
Activitățile, planurile vor fi legate sau vor avea loc împreună cu familia. Pot avea loc rezolvări ale unor probleme ascunse, neexprimate. Folosiți partea pozitivă a energiei solare și marțiene, nu pe cea negativă!
Gemeni
Relații publice, comunicare, activități împreună cu rude, persoane, colaboratori apropiați. Planuri legate de învățare, cursuri și călătorii pe distanțe scurte.
Rac
Proiecte legate de domeniul financiar, investiții, plasamente. Preocupări și planuri referitoare la munca remunerată, contracte.
Leu
Un mare aflux de energie solară, pozitivă, amplificată de Marte. Atenție la exagerări, excese sau la supraevaluarea forțelor.
Fecioară
O perioadă de analiză, de reevaluare, de încărcare a bateriilor, atât la nivel fizic cât și spiritual.
Balanța
Activități sociale, comunicare, relații cu prietenii. Pot ieși la iveală probleme sau tensiuni din anturaj.
Scorpion
Evenimente, acțiuni legate de carieră și prestigiul social. Sunt posibile progrese, deblocări, dacă vă păstrați optimismul. Posibile rezolvări și eliminări de tensiuni acumulate, legate de activitățile profesionale. Evitați conflictele.
Săgetător
Se anunță evenimente legate de educația superioară, domenii cum ar fi spiritualitate, justiție, precum și posibilitatea unor călătorii la distanțe lungi.
Capricorn
Este vorba despre bani din partea partenerilor sau a unor instituții. Pot apărea schimbări pozitive dar și pasiuni sau gelozii, de la caz la caz.
Vărsător
Accentul se pune pe relațiile parteneriale și pe căsătorie. Aspectele indică un aport de energie care poate aduce schimbări benefice sau eliminarea unor tensiuni, dacă veți folosi partea pozitivă a influenței marțiene.
Pești
Veți fi foarte ocupați cu activitățile curente și de serviciu. Sănătatea se poate resimți dacă vă suprasolicitați.
Marte tranzitează Berbecul între 27 iunie și 6 ianuarie 2021
Relațiile de dragoste ale Fecioarei cu celelalte semne zodiacale
Uranus retrogradează între 15 august 2020 și 14 ianuarie 2021, în semnul Taurului