Mercur retrogradează în Rac între 18 iunie și 12 iulie, aducând numărul planetelor aflate în retrogradare în această perioadă la cinci!
În plus, această retrogradare are loc între Eclipsa de Lună din 5 iunie, în Săgetător, și Eclipsa de Soare care se va produce pe 21 iunie, în semnul Racului, o perioadă cu o energie foarte puternică, cu efect transformator.
Eclipsă de Lună pe 5 iunie, în Săgetător: Tensiuni în dragoste, conflicte, noi începuturi!
La nivel colectiv, această combinație între retrogradare și eclipse va stârni unele incertitudini și întrebări profunde legate de direcția spre care se îndreaptă viața noastră.
Răni ale trecutului ar putea reveni în atenție, pentru a fi vindecate și vom simți, intuitiv, că ce a fost are încă influență asupra planurilor noastre.
Mercur în retrogradare în semnul Racului va amplifica sensibilitatea și va da o mai mare putere cuvintelor și gândurilor.
Pe parcursul acestui tranzit vom fi capabili să simțim cu mai multă claritate puterea cuvintelor și a gândurilor asupra modului în care vedem lumea.
Cuvintele împărtășite contează întotdeauna, dar în timpul retrogradării lui Mercur în Rac vom conștientiza mult mai mult influența acestora.
Va fi important în perioada următoare să ne folosim de puterea cuvintelor pentru a oferi compasiune și consolare celor care vor avea nevoie de ele.
În cazul unor discuții aprinse, vom recunoaște că asprimea cuvintelor poate fi dureroasă, dar și clarificatoare. Poate fi o perioadă în care discuțiile lămuritoare vor contribui la stabilirea unor limite în relații sau la reevaluare a unor relații.
În mod normal, retrogradarea lui Mercur nu este potrivită pentru decizii majore, dar de această dată, odată cu energia puternică a eclipselor, pot apărea informații importante, care să le facă inevitabile. În acest caz cel mai bine va fi să ne lăsăm duși de curent și să avem încredere în hotărârile luate.
În plan concret, retrogradarea lui Mercur provoacă probleme în comunicare și în funcționarea dispozitivelor electronice, amânarea unor călătorii și pierderea unor acte sau obiecte.
În interacțiunile cu ceilalți, evitați discuțiile care pot degenera în certuri, iar în cazul negocierilor este de preferat să așteptați ca semnarea contractelor să aibă loc după revenirea lui Mercur în mers direct, pentru că puteți omite detalii importante.
Eclipsă de Lună pe 5 iunie, în Săgetător: Tensiuni în dragoste, conflicte, noi începuturi!
Astrologia iunii iunie: Două eclipse, o nouă conjuncție Jupiter-Pluton și noi retrogradări