Luna martie vine cu schimbări majore, care ne vor implica tot mai mult în fluxul de energie al anului 2020, și de departe cel mai importnt eveniment, pe lângă începutul noului an astrologic, va fi trecerea lui Saturn din semnul Capricornului în cel al Vărsătorului.
Saturn, cunoscută ca stăpâna karmei, schimbă semnele o dată la doi ani și jumătate și, atunci când o face, provoacă modificări cosmice pe care le resimțim.
Planeta Saturn va ieși din Capricorn, în care s-a aflat din 2017, pentru a intra în Vărsător și ne va ghida să încheiem un ciclu karmic dar nu oricum, ci se va asigura că am făcut tot ceea ce trebuie pentru a trece la o vibrație proaspătă, superioară.
Ce spune Tarotul despre luna martie
Dați atenție la ceea ce se va întâmpla pe 21 martie, când Saturn trece în Vărsător, pentru indicii referitoare la ceea ce va aduce noul ciclu.
În prima săptămână din martie, Venus va fi implicată într-o conjuncție puternică cu Saturn, moment în care este posibil să simțim că purtăm o mare greutate pe umeri sau că suntem deconectați de lume. În acest caz, nu uitați că trebuie să nu fim prea aspri cu noi înșine, iar cele mai bune căi pentru a trece de aceaată perioadă este să ne folosim de calitățile aduse de Venus, care sunt creativitatea, arta și un pic de răsfăț.
Pe 8 martie, înainte de Luna Plină, va exista un surplus de energie creativă, care ne poate aduce inspirație, dar și emoții mai profunde, care trebuie eliberate.
Luna Plină, care va avea loc pe 9 martie, în semnul Fecioarei, ne va aduce lumina necesară pentru a descoperi unele adevăruri. Vom fi ajutați să dăm atenție sănătății și să tratăm unele simptome sâcâitoare sau obiceiuri repetitive.
Trebuie să avem încredere în instinctele noastre, dar și să permitem emoțiilor să se manifeste.
După Luna Plină, Mercur revine în mers direct, pe 10 martie. La sfârșitul retrogradării lui Mercur, vom putea începe să aplicăm în lumea reală ceea ce am învățat pe plan interior.
Pe 19-20 martie va avea loc echinoxiul de primăvară, când Soarele intră în Berbec, primul semn al zodiacului, marcând începutul unui nou an astrologic.
Berbecul este considerat primul semn al zodiacului, așa că atunci când Soarele revine în acest loc semnifică începutul unui nou ciclu.
Ar trebui să avem un sentiment al noului început și o energie puternică de a gândi și a ne pune în practică ideile.
În emisfera nordică este momentul când natura înflorește, iar pământul este fertil, dar este și momentul în care putem și noi să înflorim. Știm de ce avem nevoie pe plan interior pentru a înflori și a crește?
Pe 24 martie, are loc Luna Nouă în Berbec, care va susține și ea această energie proaspătă. Kiron, asteroidul vindecării, este foarte activ de aceast Lună Nouă, așa că am putea porni într-o călătorie spirituală a vindecării, sau vom încheia lucruri care au avut loc în ultimele șase luni.
Luna martie se va încheia cu o activitate intensă a plantelor Saturn și Marte, fapt interesant, având în vedere că începutul lunii a fost marcat de colaborarea dintre Saturn și Venus.
Saturn este în acest fel cea mai importantă planetă a lunii martie și poate aduce unele schimbări și finalizări.