Mercur in ScorpionMercur va tranzita Scorpionul timp de peste două luni, din 3 octombrie până pe 9 decembrie, punându-și amprenta asupra modului în care vom gândi și vom comunica, care vor deveni mult mai intense.

Tranzitul lui Mercur prin semnele zodiacale este de obicei de aproximativ trei săptămâni, dar perioada se prelungește atunci când planeta comunicării intră în retrogradare, așa cum se va întâmpla în perioada 31 octombrie-20 noiembrie.

În timp ce Mercur în Balanță ne-a încurajat să fim echilibrați și să găsim soluții rezonabile, de compromis, în Scorpion vom avea un spirit cercetător, căutând adevărurile ascunse, ceea ce se află în spatele aparențelor.

Va fi o perioadă în care vom cerceta, vom investiga, vom observa și ne vom concentra mai bine.

Scorpionul este inteligent, profund și analitic, iar gândirea va deveni concentrată pe obiective, uneori chiar prea mult.

Google ads