CT32Cavalerul de Monede arată că este timpul să ne asumăm responsabilitatea și să luăm inițiativa. Pentru cei care vor primi însărcinări noi, va trebui să le accepte fără să se plângă.

Mercur intră miercuri în retrogradare, până pe 1 ianuarie, iar în acest timp va reveni din Săgetător în Capricorn, pe 23 decembrie. Primele zile ale retrogradării ar putea fi mai complicate, până ce energia lui Mercur se va stabiliza, iar noi ne vom obișnui cu schimbarea de ritm. Pe larg despre retrogradarea lui Mercur aflați în articolul dedicat.

Mercur retrogradează între 13 decembrie și 1 ianuarie

Tot miercuri, vom beneficia de efectul benefic al unui sextil format între Lună și Saturn, care va contribui la stabilitate și o senzație de securitate.

Dacă vom fi atenți la încurcăturile din comunicare sau transporturi, ziua poate fi excelentă ca, prin intermediul maturității emoționale și autodisciplinei să rezolvăm niște probleme complexe. Avem toate șansele să fim mai responsabili, mai răbdători și mai precauți.

Lună nouă în Săgetător în noaptea de 12 spre 13 decembrie

Socializarea va fi mai puțin importantă, dar poate fi un moment bun să vorbim serios cu cei dragi, să ne susținem unii pe alții.

Luna traversează Săgetătorul și tocmai a fost Lună nouă care ne îndeamnă să inițiem lucruri. Ziua este guvernată de planeta Mercur, care este debusolată de schimbarea de curs, dar vibrația 4 va avea un efect pozitiv de stabilizare și de progrese obținute prin muncă.

Ce spune Tarotul despre săptămâna 11-17 decembrie

Caracteristica zilei pentru toate semnele zodiacale

Berbec: dreptate

Taur: banii altora

Gemeni: echilibrări, acte

Rac: stabilitate

Leu: maturitate emoțională

Fecioară: responsabilități

Balanță: drumuri

Scorpion: cumpărături

Săgetător: energie nouă

Capricorn: putere interioară

Vărsător: oameni apropiați

Pești: realizări concrete

 

Google ads

Cele mai citite articole