Mici schimbări de planuri, sau o nevoie de schimbare care ne va da o stare de neliniște, de vină fiind relația oarecum tensionată între Soare și Uranus. La polul opus, am putea resimți o teamă de schimbare, care ne va face să ne oprim din ceea ce facem, dar această reacție va fi doar temporară.
O opoziție între Lună și Mercur semnalează probleme de comunicare, o sensibilitate crescută la cuvinte. Fie vom spune cuvinte care îi vor deranja pe ceilalți, fie vom fi mai sensibili ca de obicei la cuvintele altora. În ambele cazuri se poate ajunge ușor la conflicte spontane sau la certuri. Mai bine evitați discuțiile despre care știți că sunt dificile, precum și negocierile de orice fel. Încercați mai bine să vă relaxați, să creați o atmosferă plăcută, pașnică, discuțiile mai pot aștepta.
Emoțiile vor fi în creștere, odată cu apropierea Lunii Pline în Gemeni și a Eclipsei de Lună, care au loc pe 30 noiembrie.
Ce spune Tarotul despre luna decembrie
Neptun a revenit în mers direct în semnul Peștilor, pe 28 noiembrie
Soarele tranzitează Săgetătorul între 21 noiembrie și 21 decembrie