LunaAstăzi se formează ultimul pătrar de Lună, Soarele în Fecioară fiind în cuadratură cu Luna în Gemeni. Este momentul să ne gândim cu mai multă maturitate la pașii pe care îi avem de urmat.

Am putea analiza revelațiile pe care le-am avut săptămâna trecută și ce înseamnă pentru noi. În schimb, gândirea ne-ar putea fi cam neclară din cauza unui aspect minor între Venus și Neptun, care ne-ar putea face să credem în ceea ce dorim, nu în ceea ce există cu adevărat. Chiar dacă vom fi tentați de anumite circumstanțe sau oameni, este bine să amânăm puțin achizițiile importante sau deciziile legate de relații, până la clarificarea situației.

Incertitudinile vor fi amplificare de opoziția dintre Mercur și Kiron. Am putea interpreta răspunsurile oamenilor drept critici și vom fi înclinați să afișăm o imagine care nu ne reprezintă.

Jupiter revine în mers direct pe 12 septembrie

Ce spune Tarotul despre săptămâna 7-13 septembrie

Marte retrogradează între 9 septembrie și 13 noiembrie

Venus tranzitează Leul între 6 septembrie și 2 octombrie

Ce spune Tarotul despre luna septembrie

Luna septembrie beneficiază de vibrația puternică a numărului 9

Astrologia lunii septembrie

Google ads