Această carte este una dintre cele mai bogate și pozitive cărți ale Tarotului. Moartea simbolizează încheierea unei etape sau a unui aspect major al vieții, care poate aduce după sine un nou început valoros.
Este posibil că fim tentați să ne eschivăm de o anumită situație care nu ne mai convine, în loc să o rezolvăm direct.
Doi de Cupe arată puterea și frumusețea creată de relația de cuplu. Cartea arată echilibru, respect reciproc și armonie în relațiile dintre două persoane, fie că este vorba despre dragoste, fi că este vorba despre carieră.
Apariția Nebunului îne vorbește despre necesitatea de a porni într-o nouă călătorie, una total necunoscută și care ne poate conduce într-un teritoriu nemarcat.
Împărăteasa simbolizează abundența, dar și senzualitatea, este forța inepuizabilă a naturii prin care este perpetuată viața.
Opt de Monede este cartea uceniciei. Fie că este reală sau metaforică, această ucenicie înseamnă că este timpul să dobândim noi competențe.
Adoptăm un rol ferm dar corect. Suntem puternici, avem o gândire clară și putem distinge adevărul.
Este timpul să ne stăpânim emoțiile, impulsurile sau mânia. Faetonul ne cere să ne impunem cu îndrăzneală, altfel nu veom reuși să ducem la bun sfârșit ceea ce ne-am propus.
Cartea Doi de Spade este cartea alegerilor și dificultatea de a lua o decizie. În plus se acumulează niște tensiuni.
Judecata indică deseori decizii importante, dar, spre deosebire de cele ferme, cerute de cartea Dreptatea, aceste decizii necesită o combinație delicată între intuiție și intelect.
Roata Destinului se referă la faptul că lucrurile au tendința să evolueze în cicluri. În viață sunt perioade bune și perioade proaste. Chiar dacă unii dintre noi sunt într-o stare de așteptare sau întâmpină niște probleme, lucrurile vor începe să evolueze spre bine.
Copyright © 2025 Tarotexpert. SEO - Webdesign Frankfurt by Visualdream | Panouri Solare | Coafor Bistrita Jugendroman