Vom încerca să facem mai multă ordine în jurul nostru și să îi ajutăm pe ceilalți, sub influența grijulie a Lunii în Fecioară. Cu toate acestea, Luna nu va forma aspecte astrologice majore, așa că ne-ar putea lipsi concentrarea.
Această lipsă de concentrare ar putea fi accentuată și de tensiunile ușoare care vor exista între Marte și Neptun, dar totul va fi temporar. Pierderea încrederii în planurile noastre va fi doar un semn al nevoii de inspirație și de a lua o binemeritată pauză.
Ce spune Tarotul despre săptămâna 6 - 12 aprilie
Conjuncție majoră între Jupiter și Pluton, în Capricorn, pe 4 aprilie
Ce spune Tarotul despre luna aprilie
Jupiter se aliniază astăzi cu Pluton, aducând în atenție nevoia unor transformări profunde la nivelul macroeconomic și social, dar și la nivel personal. Una dintre cele mai pozitive influențe ale acestui tranzit este nevoia de a deveni mai buni și de a îmbunătăți lumea din jurul nostru. Etica va fi importantă, iar lipsa ei va fi penalizată.
Tot astăzi Venus formează un trigon cu Saturn, încurajându-ne să ne înțelegem sentimentele. Vom aborda dragostea, relațiile, banii sau plăcerile într-o manieră mai matură, mai responsabilă, la nivel cerebral. Este o zi potrivită să ne stabilizăm relațiile și pentru a ne dovedi afecțiunea și devotamentul prin activități practice.
Mercur și Uranus pot provoca niște surprize sau probleme în comunicare.
Conjuncție majoră între Jupiter și Pluton, în Capricorn, pe 4 aprilie
Venus tranzitează Gemenii din 3 aprilie până pe 7 august
Venus intră astăzi în Gemeni, unde va sta mai mult decât în mod normal, până pe 7 august, din cauza retrogradării din perioada 31 mai-25 iunie. În timpul acestui tranzit, relațiile romantice și cele sociale vor fi motivate de comunicarea la nivel intelectual și de nevoia de varietate.
Luna este în Leu astăzi, stimulând creativitatea, generozitatea și dorința de a împărți cu ceilalți. Vom fi mândri de realizările personale. În plus, colaborarea dintre Mercur și Neptun va ajuta la relaxarea tensiunilor. Va fi o zi cu idei și conversații interesante, când vom fi ajutați de intuiție.
Ce spune Tarotul despre săptămâna 30 martie – 5 aprilie
Venus tranzitează Gemenii din 3 aprilie până pe 7 august
Ce spune Tarotul despre luna aprilie
Nevoile noastre emoționale și cele legate de viața personală intră în conflict cu idealurile sau cu responsabilitățile pe care le avem. De vină sunt opozițiile dintre Luna în Rac cu Jupiter și Pluton. Vom fi înclinați să căutăm un obiectiv personal, căruia să îi dăm toată atenția, dar ne vor frusta lucrurile mărunte care nu vor merge așa cum ne vom dori și care ne vor îndepărta de preocupările noastre.
Am putea resimți unele presiuni, pentru că interesele noastre se vor bate cap în cap cu obligațiile pe care trebuie să le respectăm. Aceste aspecte ne reamintesc că trebuie să păstrăm un echilibru între viața personală și cea profesională.
Ce spune Tarotul despre luna aprilie
Ce spune Tarotul despre săptămâna 30 martie – 5 aprilie
Mercur formează aspecte dificile cu Saturn și Marte, care se adaugă efectului alinierii de ieri dintre Marte și Saturn, ceea ce va amplifica tensiunile, impulsivitatea, spiritul critic sau de contrazicere. Mintea ne va fi dominată în continuare de responsabilitățile care ne revin. Trebuie să avem grijă să nu vorbim pripit și să evităm deciziile grăbite.
Luna petrece ziua în Rac. Vom fi mai defensivi, vom căuta protecție și siguranță. Vom fi dispuși să facem și sacrificii, dacă în acest fel vom obține îmbunătățirile dorite.
Ce spune Tarotul despre săptămâna 30 martie – 5 aprilie
Marte tranzitează Vărsătorul între 30 martie și 13 mai
Marte și Saturn se aliniază în Vărsător, mărind nevoia unor activități practice sau o reluare a unor responsabilități. Vom fi mai motivați și vom ști mai bine ce avem de făcut, dar s-ar putea și să ne simțim constrânși sau obligați sub această influență.
Suntem aduși la realitate, iar realismul ne temperează entuziasmul sau optimismul. Obstacolele întâlnite în activitatea noastră ne vor obliga să ne organizăm și să ne temperăm ritmul.
În aceste condiii, simțul responsabilității, concentrarea și cunoaștea direcției către care vrem să mergem vor fi în creștere. Va fi o zi excelentă să ne organizăm și să finalizăm proiectele începute.
Ce spune Tarotul despre săptămâna 30 martie – 5 aprilie
Marte tranzitează Vărsătorul între 30 martie și 13 mai
Marte intră luni în semnul Vărsătorului, pe care îl va tranzita până pe 13 mai, perioadă în care vom fi ocupați mai mult cu binele social și redactarea de planuri de anvergură decât de acțiunile imediate.
Luni ne-am putea simți blocați sau încetiniți în activitățile noastre, iar nivelul de energie va fi destul de scăzut pentru că Marte se aliniază perfect cu Saturn. Vor fi posibile întârzieri sau amânări, dar acestea vor fi de folos pentru a face modificări și ajustări. Luna petrece ziua în Gemeni, semn care ne va stimula curiozitatea și va încuraja comunicarea.
Ce spune Tarotul despre săptămâna 30 martie – 5 aprilie
Marte tranzitează Vărsătorul între 30 martie și 13 mai
Luna petrece ziua în semnul Gemenilor, astfel încât comunicarea, gândirea și învățarea sunt pe primul plan. Vom avea nevoie de varietate și de stimulare intelectuală. Luna în Gemeni are inima ușoară, este ca o briză proaspătă, curioasă, dar și neliniștită și un pic volatilă.
Ziua susține în mod special cooperarea și prospețimea în idei și în relații. Vom fi atenți în mod special la modul în care ne transmitem mesajele, iar acest lucru poate fi în folosul nostru.
Ce spune Tarotul despre săptămâna 30 martie – 5 aprilie
Marte tranzitează Vărsătorul între 30 martie și 13 mai
Sub influența lui Venus și Pluton avem nevoie să ne bucurăm de viață la un nivel mai profund. Această influență ne pune în legătură cu ceea ce iubim și apreciem mai mult și ne ajută să ne concentrăm pe ceea ce contează cu adevărat. Din acest motiv, vom dori să ne îmbunătățim sau să ne dezvoltăm relațiile. Gândirea va fi strategică și vom aprecia mai mult valoarea răbdării.
Vom avea dobândi o perspectivă nouă atât în privința activităților profesionale cât și a celor personale. Activitățile de astăzi se vor concentra pe rezolvarea problemelor și pe încrederea avută unii în alții.
Marte tranzitează Vărsătorul între 30 martie și 13 mai
Saturn se află în Vărsător, unde va reorganiza structurile și va susține inovațiile științifice
Revoluționara Uranus, aflată în semnul Taurului, agită spiritele în natură și economia mondială!
Mercur este în aspect tensionat cu Pluton, făcându-ne să ne implicăm în prea multe activități, așa că este bine să evităm să ne dăm prea multă importanță, sau putere nouă înșine sau celorlalți.
Acest tranzit poate genera unele tensiuni sau îngrijorări și ne-ar putea face să ne preocupe prea mult o problemă sau deținerea controlului asupra unei situații.
Tot Mercur și Pluton ar putea crește scepticismul și neîncrederea, dar, dacă ne vom folosi în mod pozitiv de această energie, vom putea dezvolta strategii pentru a înțelege în profunzime o problemă.
Tensiunile vor fi atenuate în schimb de colaborarea dintre Venus și Jupiter, care generează o energie pozitivă, prietenoasă.
Lună Nouă în Berbec, pe 24 martie: Răni karmice și vindecări dureroase
Ce spune Tarotul despre săptămâna 23 - 29 martie
Saturn intră în Vărsător, unde va reorganiza structurile și va susține inovațiile științifice
Revoluționara Uranus, aflată în semnul Taurului, agită spiritele în natură și economia mondială!
Mercur în aspect tensionat cu Jupiter ne influențează percepțiile și procesele decizionale, în condițiile în care încercăm să înțelegem informațiile recepționate și semnificația lor.
În prima parte a zilei vom avea tendința să exagerăm avantajele unei situații, dar pe măsură ce vor crește tensiunile dintre Mercur și Pluton vor apărea suspiciuni și temeri în creștere. În orice caz, nu vom vedea lucrurile cu claritate. Vom fi avantajați dacă ne vom impune să ne planificăm activitățile și problemele pe care le avem de rezolvat.
Ce spune Tarotul despre săptămâna 23 - 29 martie
Saturn intră în Vărsător, unde va reorganiza structurile și va susține inovațiile științifice
Revoluționara Uranus, aflată în semnul Taurului, agită spiritele în natură și economia mondială!
Tarotul zilei de de joi: Dreptatea
(Hits 1586)
Tarotul zilei de miercuri: Opt de Monede
(Hits 1223)
Tarotul zilei de marți: Cavalerul de Monede
(Hits 1043)
Tarotul zilei de luni: Regele de Monede
(Hits 988)
Tarotul zilei de duminică: Șase de Bâte
(Hits 749)
Copyright © 2025 Tarotexpert. SEO - Webdesign Frankfurt by Visualdream | Panouri Solare | Coafor Bistrita Jugendroman