Berbec
Diavolul
În această săptămână trebuie să căutați echilibrul. Diavolul simbolizează lipsa de măsură și este probabil cel mai greu de interpretat, întrucât are o înfățișare anume pentru fiecare.
Ceea ce este comun tuturor este dependența, lipsa de voință și a propriilor convingeri.
Diavolul corespunde părții întunecate a Magului, laturii întunecate a Marii Preotese, fățărniciei și materialimului Marelui Preot. El mai reprezintă poftele fără măsură ale Puterii, este antiteza Cumpătării și stăpân peste multe dintre fațetele Lunii.
Ce spune Tarotul despre luna iunie
Sub forma tentațiilor, Diavolul se prezintă deseori în forma sa cea mai seducătoare.
Apariția acestei cărți semnifică faptul că în această săptămână trebuie să găsiți un echlibru, în prima parte a săptămânii în activitățile de zi cu zi, cele legate de serviciu și de sănătate (evitați excesele), iar mai apoi în relațiile personale și în parteneriate.
Taur
Doi de Cupe
În prima parte a săptămânii veți căuta compania partenerului de viață sau a prietenilor, având nevoie de afecțiune și confirmări din partea lor. Doi de Cupe arată puterea și frumusețea creată de relația de cuplu. Cartea arată echilibru, respect reciproc și armonie în relațiile dintre două persoane.
Este vorba de obicei despre o relație care se bazează pe atracție reciprocă și romantism, este dragostea, schimbul de emoții și susținerea pe care și-o arată partenerii. Semnifică începutul frumos al unei noi relații de dragoste. În unele cazuri, Doi de Cupe se poate referi la căsătorie, la logodnă, la angajamentul dintre doi oameni.
Dacă nu este vorba despre dragoste, Doi de Cupe semnifică orice tip de parteneriat, fie el de afaceri, fie o simplă prietenie. În relațiile de serviciu veți fi serioși, cercetători, căutând înțelesul problemelor.
Gemeni
Marele Preot
În viața personală, veți căuta compania familiei, veți dori prezența partenerului vostru sau a rudelor apropiate, simțind nevoia de experiența și înțelepciunea acestora. Este posibil să faceți și niște cursuri, sau să vă sfătuiți cu o persoană mai în vârstă sau cu autoritate, pentru că Marele Preot, versiunea masculină a Marii Preotese, se referă la prezența unui maestru și la învățarea prin intermediul lecțiilor practice oferite de studierea legilor naturii.
Energia acestei cărți sugerează o resursă care poate scoate la iveală secretele vieții, ciclurile lunii, legăturile dintre ființele umane și ceruri.
Cartea vă sfătuiește să vă întoarceți la rolul de student meticulos, să acumulați cunoștințe prin studiu, pentru a dobândi respect și recunoaștere. Marele Preot mai arată necesitatea de a respecta regulile sau situațiile structurate.
Rac
Trei de Bâte
Apariția aceste cărți sugerează că veți foarte sociabili, mai ales în prima parte a săptămânii, când relațiile voastre sociale vor ecurge foarte bine. Va fi momentul să vă gândiți la mai multe oportunități de extindere și de maximizare a potențialului vostru.
Trei de Bâte indică oportunitățile avute pentru extinderea orizonturilor prin studiu, călătorii sau afaceri. Trebuie să deveniți conștienți de posibilitățile pe care le aveți în afara mediului vostru actual, să vă extindeți și să profitați de ele.
Această carte vorbește despre acceptarea schimbărilor și adoptarea unei viziuni pe termen lung. Este o carte a viziunii, a anticipației, a căutării unor posibilități mai largi.
Începând de joi, veți trata cu seriozitate tot ce are legătură de familia, sentimentele voastre vor fi profunde și veți dori să ajungeți la rădăcina unor probleme.
Leu
Nebunul
O săptămână a noilor începuturi pe toate planurile. Veți simți că sunteți pregătiți pentru noi experiențe, că sunteți gata să porniți într-o direcție nouă. Nebunul pornește în viață cu un potențial nelimitat, are toate instrumentele și resursele necesare să se avânte în necunoscut, dar este el oare pregătit?
Apariția Nebunului într-o etalare simbolizează necesitatea de a porni într-o nouă călătorie, una total necunoscută și care vă va conduce într-un teritoriu nemarcat.
Aspectele astrologice arată că în prima parte a săptămânii veți fi echilibrați în problemele financiare, iar ulterior, în relațiile sociale veți fi abili și veți avea putere de influență.
Fecioară
Moartea
Este posibil ca la început de săptămână să fiți mai rezervați, sau să luați hotărârea să puneți capăt unei situații care nu va reprezintă, nu fără unele sentimente de teamă. Va fi însă un lucru benefic, pentru că începând de marți vă veți simți mai bine, vă veți simți eliberați și dornici de compania oamenilor.
Cartea Moartea este probabil cea mai temută și neînțeleasă carte a Tarotului, pentru că oamenii au tendința să o interpreteze în mod literal. De fapt, Moartea înseamnă despărțire, renunțare și sfârșit.
Această carte poate fi însă una dintre cele mai bogate și pozitive cărți ale Tarotului, pentru că Moartea simbolizează încheierea unei etape sau a unui aspect major al vieții voastre, care poate aduce după sine un nou început valoros.
Balanță
Asul de Spade
Începeți săptămâna destul de rezervați, cam timizi, preferând să vă rezolvați însărcinările în colțișorul vostru. În plus este posibil să primiți rezultatul unor decizii din partea autorităților. Asul de Spade arată începutul unei situații care ar putea avea două tăișuri. Asul implică utilizarea unei mari puteri, uneori excesive.
Cartea reprezintă și o perioadă de mare viziune și claritate mentală. Semnifică o deblocare, acel moment în care înțelegerea și rațiunea se află la un nivel maxim, iar atingerea obiectivelor devine mult mai ușoară. Această deblocare va avea loc probabil începând de joi, când veți dispune de o gândire profundă dar și de putere de influență.
Scorpion
Nouă de Cupe
În prima zi a săptămânii veți munci cu seriozitate cu gândul la cariera voastră profesională sau pentru imaginea voastră publică, pentru ca ulterior să fiți deosebit de optimiști, sociabili și dornici de întâlniri cu prietenii.
Noua de Cupe arată tendința de a vă bucura de plăcerile vieții, fiind mesagera fericirii în toate aspectele vieții, dragoste, relații, prietenie, sănătate, serviciu și finanțe.
După agitația de pe parcursul săptămânii, în weekend veți simți nevoia de solitudine, pentru a vă reîncărca cu energie.
Săgetător
Șase de Bâte
O săptămână foarte bună pentru Săgetători, perspectivele fiind favorabile în toate domeniile vieții, de la educație la justiție sau călătorii în străinătate și până la relațiile cu prietenii. Șase de Bâte este cartea succesului și a recunoașterii meritelor.
Cartea arată că activitățile voastre vor fi recunoscute și apreciate. Acest fapt vă va da multă încredere și putere să continuați eforturile.
Șase de Bâte înseamnă că v-ați folosit corect de cunoștințele și calitățile pe care le aveți.
Capricorn
Dreptatea
Cartea Dreptatea este guvernată de semnul Balanței și reprezintă corectitudinea, adevărul și legea. Ca deznodământ, Dreptatea arată că va fi luată cea mai corectă decizie. Sunteți chemați să dați socoteală pentru faptele voastre și să fiți judecat în funcție de ele.
Țineți cont că balanța Dreptății este echilibrată, ceea ce înseamnă că evenimentele au evoluat așa cum ar fi trebuit și că ceea ce se întâmplă este rezultatul deciziilor pe care le-ați luat. Primiți ceea ce meritați.
Justiția înseamnă că sunteți conștienți că deciziile și acțiunile voastre au consecințe, iar circumstanțele prezente și viitoare sunt cel mai probabil rezultatul deciziilor și acțiunilor respective.
Vărsător
Puterea
Cartea vorbește despre putere, hotărâre și capacitate, într-un mod similar Faetonului. Diferențele dintre cele două cărți sunt însă evidente. În timp ca Faetonul reprezintă puterea și voința manifestate în exterior, Puterea este capacitatea interioară, a spiritului uman, de a depăși orice fel de obstacol.
Semnificația Puterii este de a ști că puteți depăși orice obstacol cu ajutorul forței interioare și a încrederii. Aveți rezistență și perseverență, temperate de răbdare și calm interior. Sunteți concentrați pe ce aveți de făcut și vă comportați într-o manieră care demonstrează control și maturitate.
Cartea Puterea vă învață că aveți capacitatea de a îmblânzi bestia din interiorul vostru și că scopul nu trebuie să fie ascunderea pornirilor instinctuale ci ca acestea să fie îmblânzite printr-o acceptare plină de iubire și blândețe.
Pești
Cumpătarea
Cumpătarea arată măsura justă a lucrurilor, fiind în opoziție cu cartea imediat următoare a Arcanelor Majore, Diavolul, care simbolizează lipsa de măsură. Trăsăturile Cumpătării sunt echilibrul, pacea sufletească și armonia.
Vocea voastră interioară vă va ghida cu blândețe către destinația corectă și o veți asculta și respecta cu răbdare. Veți avea o perspectivă foarte echilibrată asupra situațiilor voastre și veți beneficia de perspective foarte bune pentru a face alegerile corecte.