Luna petrece primele trei zile ale săptămânii în Capricorn, iar pe 13 ianuarie va fi Lună Nouă în acest semn, stimulând planurile concrete, realiste.
Luna Nouă din 13 ianuarie, în Capricorn, ne îndeamnă să fim realiști
Venus tranzitează semnul Capricornului între 8 ianuarie și 1 februarie
Un alt eveniment important al acestei săptămâni este revenirea în mers direct a revoluționarei Uranus, în Taur, pe 14 ianuarie, astfel că îi vom simți influența cu mai multă putere.
Berbec
Șase de Bâte
O săptămână foarte bună pentru voi, mai ales din punct de vedere profesional. Sectorul sentimental va trece însă pe plan secund.
Luni, marți și miercuri vor fi susținute puternic activitățile legate de carieră, de imaginea voastră publică. Veți fi raționali, puternici din punct de vedere mintal. Veți face propuneri concrete, care vor beneficia de susținere.
Joi și vineri se vor intensifica activitățile sociale, fiind posibile întâlnirile cu prietenii și creșterea popularității voastre. Veți avea o viziune pe termen lung asupra viitorului și o atitudine optimistă.
Sâmbătă și duminică veți fi mai intuitivi, mai interesați de latura spirituală, religioasă a vieții. Veți avea o atitudine umanitară, generoasă față de cei dragi sau cei care vor avea nevoie de sprijinul vostru moral sau concret.
Luna Nouă din 13 ianuarie, în Capricorn, ne îndeamnă să fim realiști
Taur
Regele de Spade
Toată săptămâna veți adopta o atitudine cerebrală, de atotștiutori, mai ales în ceea ce privește filozofia de viață și principiile morale.
Luni, marți și miercuri veți dori sau veți avea ocazia să deveniți mentori, fie în probleme legate de moralitate, fie în mod concret, prin natura activității voastre, de profesori, persoane care lucrează în instituții de autoritate sau în relațiile cu străinătatea.
Joi și vineri veți avea oportunitatea să vă faceți vocea auzită, datorită capacității voastre de relaționare, la serviciu sau în diverse grupuri sau organizații. Ideile voastre umaniste sau de perspectivă vor atrage interesul celorlalți.
Sâmbătă și duminică, prietenii voștri vor aprecia altruismul, compasiunea și capacitatea voastră de a le înțelege nevoile. Veți privi viitorul într-un mod idealist, sentimental.
Luna Nouă din 13 ianuarie, în Capricorn, ne îndeamnă să fim realiști
Gemeni
Zece de Monede
Sectorul financiar va ocupa un loc important în gândurile voastre pe ansamblul acestei săptămâni, stabilitatea fiind în centrul atenției.
Luni, marți și miercuri veți adopta o atitudine resposabilă în chestiunile financiare, veți căuta modalități de a evita acumularea de datorii. În relațiile intime veți părea cam reci în fața partenerului de viață, vă va fi cam greu să vă relaxați, să vă deschideți inima.
Joi și vineri, atmosfera se va destinde într-o anumită măsură, gândirea voastră va deveni mai flexibilă și va urmări binele general. Sunt posibile contacte și relații cu străinătatea.
Sâmbătă și duminică veți fi foarte eficienți în îngrijirea celorlalți, chiar și numai fiind alături de ei din punct de vedere sufletesc. În același timp, nu este o zi potrivită să luați decizii importante, pentru că veți fi destul de oscilanți.
Luna Nouă din 13 ianuarie, în Capricorn, ne îndeamnă să fim realiști
Rac
Regina de Spade
Atmosfera acestei săptămâni va fi caracterizată de o atitudine reticență în relațiile personale sau parteneriatele profesionale.
Luni, marți și miercuri veți evita să vă lăsați influențați de sentimentalisme, atât în relația cu partenerul de viață cât și în parteneriatele profesionale. Rațiunea va prima, dar și spiritul de responsabilitate. Dragostea și devotamentul le veți dovedi prin fapte, nu prin vorbe.
Joi și vineri veți căuta și veți adopta soluții noi, inovatoare, atât și relația intimă cât și în administrarea fondurilor comune.
Sâmbătă și duminică vor domina preocupările spirituale, religioase. Veți visa la orizonturi mai largi, fie la cele intelectuale, fie la o călătorie în străinătate.
Luna Nouă din 13 ianuarie, în Capricorn, ne îndeamnă să fim realiști
Leu
Șapte de Monede
Veți ști în mod instinctiv că fără muncă serioasă, constantă, nu aveți cum să progresați, veți lăsa deoparte visele nerealiste.
Luni, marți și miercuri vor fi dedicate în special activităților profesionale. Veți avea putere de muncă, responsabilitate și ambiție. Ideile vor fi logice, concrete, practice. Gândirea voastră va fi în schimb cam rigidă, poate lipsită de creativitate.
Joi și vineri, artitudinea voastră va deveni la deschisă, mai flexibilă. Veți avea nevoie de libertate de gândire, mai ales în relațiile parteneriale veți dori o comunicare bazată pe idei. Sunt posibile comunicarea și colaborările cu străinătatea.
Sâmbătă și duminică veți fi mai sensibili ca de obicei în relația intimă cu partenerul, cei singuri vor visa la o relație ideală. În problemele financiare veți fi înclinați spre cheltuieli sau veți fi lipsiși de realism.
Luna Nouă din 13 ianuarie, în Capricorn, ne îndeamnă să fim realiști
Fecioară
Asul de Monede
Realismul va fi cuvântul de ordine al acestei săptămâni dominată de semnul Capricornului.
Luni, marți și miercuri gândirea voastră va fi limpede, clară, directă, lipsită de sentimentalism. Romantismul va lăsa de dorit, ca și imaginația și spiritul inovator. În schimb veți avea o bună capacitate de învățare și ambiția de a reuși.
Joi și vineri, în activitățile curente și la serviciu veți renunța la rigiditate și conservatorism, adoptând o atitudine deschisă față de nou, iar ideile voastre vor fi apreciate.
Sâmbătă și duminică veți fi buni, iubitori, romantici în relația cu partenerul de viață, sau, dacă sunteți singur, veți visa la o relație de romantică.
Luna Nouă din 13 ianuarie, în Capricorn, ne îndeamnă să fim realiști
Balanță
Regele de Monede
Veți fi șeful familiei sau al clanului, având grijă să nu le lipsească nimic. Va ieși la iveală generozitatea voastră.
Luni, marți și miercuri vor avea întâietate familia și căminul vostru, veți aloca timp, energie și bani pentru a asigura toate cele necesare. Cei dragi se vor putea baza pe voi.
Joi și vineri, gândirea voastră va deveni flexibilă, inovatoare. Veți avea o viziune progresistă asupra vieții, veți gândi pe termen lung. În relațiile romantice veți avea nevoie de comunicare liberă, bazată pe idei, concepții comune.
Sâmbătă și duminică veți fi înclinați să vă asumați prea multe responsabilități, iar dacă nu veți reuși să le îndepliniți pe toate vă veți simți vinovați. Încercați să vă relaxați!
Luna Nouă din 13 ianuarie, în Capricorn, ne îndeamnă să fim realiști
Scorpion
Opt de Spade
În această săptămână veți avea senzația că nu vă puteți desfășura în mod liber, dar s-ar putea să fie din cauza propriilor voastre concepții care vă limitează orizontul.
Luni, marți și miercuri, în relațiile publice veți avea nevoie de reguli stricte pe care veți încerca să le impuneți și celorlalți. Veți fi ambițioși, dar cam conservatori, reticenți la nou.
Joi și vineri se va accentua o senzație de constrângere, de limitare, va crește nevoie de libertate, de a vă desfășura într-un spațiu mai larg, atât psihic cât și fizic.
Sâmbătă și duminică veți fi deosebit de sentimentali în relațiile romantice, iubitori și grijulii față de copii, în timp ce gândirea va fi dominată de idealism.
Luna Nouă din 13 ianuarie, în Capricorn, ne îndeamnă să fim realiști
Săgetător
Cavalerul de Monede
Veți privi domeniul financiar, modul în care vă câștigați existența, dintr-un punct de vedere pragmatic.
Luni, marți și miercuri veți fi hotărâți să vă faceți treburile așa cum trebuie, dar veți părea cam reci în relațiile cu ceilalți. Siguranța financiară va prima în fața unor modalități mai riscante de a câștiga banii.
Joi și vineri veți deveni mai sociabili, capacitatea voastră de a comunica va fi mai bună, comunicarea prin toate mijloacele offerite de tehnologia va fi intensă.
Sâmbătă și duminică veți prefera căldura și sentimentul de dragoste și siguranță oferite de familie.
Luna Nouă din 13 ianuarie, în Capricorn, ne îndeamnă să fim realiști
Capricorn
Asul de Spade
Săptămâna va avea o atmosferă caracteristică semnului vostru zodiacal, și anume forță fizică și intelectuală, seriozitate și ambiție.
Luni, marți și miercuri vă veți dedica cu ambiție activităților voastre, este posibil să începeți planuri noi, de perspectivă.
Joi și vineri este posibil să aveți niște idei inovatoare care ar putea duce la obținerea unor contracte de colaborare benefice din punct de vedere financiar. Cheltuielile vor fi inteligente, veți prinde ocaziile din zbor.
Sâmbătă și duminică veți fi curioși să aflați înțelesul ascuns al unor vorbe sau evenimente. Intuiția voastră va fi mare, oferindu-vă capacitea de a interpreta corect lucrurile.
Luna Nouă din 13 ianuarie, în Capricorn, ne îndeamnă să fim realiști
Vărsător
Turnul
Dacă în ultima perioadă v-ați baricadat în propria fortăreață pentru a vă simți în siguranță, în această săptămână veți avea ocazia să vă eliberați.
Luni, marți și miercuri veți avea sentimentul că sunteți restricționali, că sunteți prizonierii responsabilităților pe care le aveți.
Joi și vineri veți avea o senzație de eliberare, că puteți să visați din nou la o viață mai bună. Gîndirea voastră va deveni mai inovatoare și mai optimistă. Veți avea șansa să găsiți soluții noi, care să vă scoată dintr-o stare de blocaj.
Sâmbătă și duminică veți intuitivi și buni, dar este posibil să vă lipsească simțul practic, veți fi tentați să cheltuiți pe lucruri de care nu aveți nevoie.
Luna Nouă din 13 ianuarie, în Capricorn, ne îndeamnă să fim realiști
Pești
Spânzuratul
Pe ansamblul săptămânii s-ar putea să simțiți că vă aflați într-un impas. Veți avea nevoie de o pauză pentru a vă gândi încotro să vă îndreptați.
Luni, marți și miercuri, relațiile cu prietenii se vor axa pe discuții sau activități concrete. Veți fi destul de taciturni, reținuți, dând impresia de răceală sau rigiditate în gândire.
Joi și vineri veți avea senzația că nu aveți suficient spațiu de desfășurare a ideilor și planurilor voastre.
Sâmbătă și duminică veți reveni la o stare de spirit mai bună, veți privi viața din punct de vedere spiritual, vă veți pune încredere în divinitate și veți fi înclinați să faceți acte caritabile.
Luna Nouă din 13 ianuarie, în Capricorn, ne îndeamnă să fim realiști
Venus tranzitează semnul Capricornului între 8 ianuarie și 1 februarie
Mercur tranzitează Vărsătorul între 8 ianuarie și 15 martie