Berbec
Regele de Spade
Regele de Spade simbolizează puterea intelectuală și autoritatea și are curajul și inteligența necesare pentru a îndeplini tot ceea ce își propune. Reprezintă judecata, talentul de a comanda și conduce.
Cartea vă recomandă să adoptați o poziție fermă dar corectă. Aveți claritatea minții și puteți recunoaște adevărul, trebuie să preluați conducerea cu un punct de vedere obiectiv. Sunteți bine poziționați pentru a judeca corect o situație și a identfica comportamentele care vă țin în loc.
Venus tranzitează Săgătătorul între 1 – 25 noiembrie
Trebuie să vă folosiți de logică și inteligență pentru a merge înainte, a ajunge în miezul unei probleme și a lua decizii ferme și corecte. Deseori Regele de Spade poate simboliza un consilier financiar, un avocat, un militar sau un judecător, ale căror emoții trebuie ținute sub control.
Taur
Diavolul
Diavolul simbolizează lipsa de măsură și este probabil cel mai greu de interpretat, întrucât are o înfățișare anume pentru fiecare.
Ceea ce este comun tuturor este dependența, lipsa de voință și a propriilor convingeri.
Diavolul corespunde părții întunecate a Magului, laturii întunecate a Marii Preotese, fățărniciei și materialimului Marelui Preot. El mai reprezintă poftele fără măsură ale Puterii, este antiteza Cumpătării și stăpân peste multe dintre fațetele Lunii.
Sub forma tentațiilor, Diavolul se prezintă deseori în forma sa cea mai seducătoare.
Gemeni
Doi de Cupe
Doi de Cupe arată puterea și frumusețea creată de relația de cuplu. Cartea arată echilibru, respect reciproc și armonie în relațiile dintre două persoane.
Este vorba de obicei despre o relație care se bazează pe atracție reciprocă și romantism, este dragostea, schimbul de emoții și susținerea pe care și-o arată partenerii. Semnifică începutul frumos al unei noi relații de dragoste.În unele cazuri, Doi de Cupe se poate referi la căsătorie, la logodnă, la angajamentul dintre doi oameni.
Dacă nu este vorba despre dragoste, Doi de Cupe semnifică orice tip de parteneriat, fie el de afaceri, fie o simplă prietenie.
Rac
Puterea
Cartea vorbește despre putere, hotărâre și capacitate, într-un mod similar Faetonului, Diferențele dintre cele două cărți sunt însă evidente. În timp ca Faetonul reprezintă puterea și voința manifestate în exterior, Puterea este capacitatea interioară, a spiritului uman, de a depăși orice fel de obstacol.
Semnificația Puterii este de a ști că puteți depăși orice obstacol cu ajutorul forței interioare și a încrederii. Aveți rezistență și perseverență, temperate de răbdare și calm interior. Sunteți concentrați pe ce aveți de făcut și vă comportați într-o manieră care demonstrează control și maturitate.
Cartea Puterea vă învață că aveți capacitatea de a îmblânzi bestia din interiorul vostru și că scopul nu trebuie să fie ascunderea pornirilor instinctuale ci ca acestea să fie îmblânzite printr-o acceptare plină de iubire și blândețe.
Leu
Împărăteasa
Împărăteasa simbolizează creația în toate formele ei, de la viața amoroasă, artă și până la bunurile materiale. Magicianul semnifică ideea, Marea Preoteasă este cea care dă formă, iar Împărăteasa este uterul în care această idee prinde formă și așteaptă să se nască. Simbolul Împărătesei este Venus, zeița frumuseții și a iubirii.
Totuși, Împărăteasa simbolizează mai mult abundența decât senzualitatea. Este forța inepuizabilă a naturii prin care este perpetuată viața. Împărăteasca este o carte a liniștii și a dragostei.
Arată că lucrurile vor merge bine până la urmă și că, indiferent ce se va întâmpla, veți fi înconjurați de dragoste. În unele cazuri, Împărăteasa indică mutarea într-o nouă locuință, în special dacă vă place să decorați, să grădinăriți, să cultivați propriile produse, să creați sau să vă înconjurați de obiecte frumoase. Cartea sugerează un simț puternic al proprietății, mantra Împărătesei putând fi ”Acestea îmi aparțin”.
Fecioară
Trei de Monede
La fel ca și ceilalți trei, Trei de Monede arată îndeplinirea inițială a unui obiectiv sau a unui plan. În acest caz, Trei de Monede implică realizarea sau manifestatea unei afaceri, a unui proiect creativ sau de construcție.
Mesajul dat de Trei de Monede este unul de încurajare. Dacă veți continua să faceți eforturi pentru îndeplinirea viselor voastre și nu veți permite să fiți descurajați, în final veți ajunge la prosperitate și succes.
Trei de Monede mai arată că aveți nevoie de ajutor și că puteți dobândi cunoștințe din experiența altora. La baza acestei cărți se află noțiunea de echipă și de colaborare. Cele trei componente principale ale cărții sunt planificarea managementul și organizarea.
Balanță
Șapte de Monede
Înțelegeți necesitatea de a investi bani și energie pentru a vă îndeplini obiectivele pe termen lung și nu acționați pentru câștiguri imediate. Vreți să fiți siguri că vă concentrați atenția în direcția corectă, care vă va aduce cele mai mari beneficii. Aveți o viziune pe termen lung și vă concentrați pe rezultatele sustenabile.
Șapte de Monede arată că ați muncit din greu și că începeți să obțineți rezultate. Eforturile voastre din ultimele câteva luni au meritat.
Cartea poate sugera însă și un sentiment de frustrare. Ați muncit din greu și începeți să vă simțiți frustrați și îngrijorați că nu veți fi răsplătiți pentru eforturile voastre. Trebuie să aveți răbdare și să apreciați progresele pe care le-ați făcut până acum.
Scorpion
Pajul de Spade
Pajul de Spade reflectă o abundență de energie, pasiune și entuziasm. Abia așteptați să începeți un nou proiect sau să împărtășiți o idee. Orice începeți, proiecte, investiții sau călătorii, o faceți cu o energie și cu un entuziasm uriașe.
Dificultatea este însă dacă puteți menține acest ritm. Ca în cazul tuturor pajilor, începutul pare întodeauna promițător, dar este nevoie și de altceva pentru a menține ritmul.
Întotdeauna vor exista provocări, indiferent ce opțiune veți alege și nu toată lumea va fi fericită de alegerile pe care le veți face. Acest paj vă încurajează să vă urmați pasiunile și să mergeți acolo unde vă conduce energia. Trebuie să mergeți înainte, să puneți lucrurile în mișcare, în pofida oricăror obstacole care vă vor sta în cale.
Săgetător
Asul de Spade
Asul de Spade arată începutul unei situații care ar putea avea două tăișuri. Asul implică utilizarea unei mari puteri, uneori excesive.
Cartea reprezintă o perioadă de mare viziune și claritate mentală. Semnifică o deblocare, acel moment în care înțelegerea și rațiunea se află la un nivel maxim, iar atingerea obiectivelor devine mult mai ușoară.
Asul de Spade anunță o nouă idee, o inspirație, o gândire originală și o viziune creativă, precum și energia necesară să le puneți în aplicare. Sunteți entuziasmați de oportunitățile noi care apar datorită abilităților voastre creative și mentale. Cartea vă încurajează să căutați adevărul și dreptatea.
Capricorn
Eremitul
Eremitul este cartea reculegerii interioare și a retragerii. Vă concentrați asupra lumii voastre interioare în căutarea răspunsurilor care să vă definească. Acum realizați că adevărul și înțelegerea se află în interiorul vostru și doriți să le căutați cu orice preț.
Cartea Eremitul indică o perioadă în care doriți solitudine și izolare. Aveți nevoie să fiți singuri și doriți să vă retrageți departe de lume.
Prin meditație, contemplare și autoexaminare puteți începe să vă reevaluați obiectivele personale și să urmați o direcție diferită.
Vărsător
Nouă de Cupe
Nouă reprezintă integritatea personală, etapa finală a dezvoltării. Astfel, Noua de Cupe arată tendința spre visare, de a vă bucura de plăcerile vieții. Este probabil să petreceți mai mult timp punând la cale planuri pentru un stil de viață ideal, în loc să le puneți în aplicare.
Cartea este mesagera fericirii în toate aspectele vieții, dragoste, relații, prietenie, sănătate, serviciu și finanțe. După alegerile dificile semnalate de Șapte de Cupe și Opt de Cupe, suita cupelor începe să se echilibreze. Una dintre cele mai pozitive cărți ale Tarotului, Nouă de Cupe arată satisfacția emoțională, fizică și senzuală.
Ca parte a suitei Cupelor, Nouă se referă deseori la mulțumirea emoțională, cum ar fi întărirea unei legături romantice, a unei prietenii sau consumarea unei relații sexuale. Arată bucurie și fericire, înțelegerea reciprocă a emoțiilor mai mult ca niciodată.
Pești
Regina de Spade
Regina de Spade reprezintă maturitatea intelectuală lipsită de emoție. În mitologie feminitatea este asociată cu emoțiile, dar în această carte femeia are o atitudine rigidă, care nu reflectă prea multe sentimente.
Această carte reprezintă abilitatea intelectului de a judeca și a discerne imparțial, fără sentimentalisme. Acestei regine îi place să știe cum, ce, de ce, unde, când și cine, pentru a îi înțelege mai bine pe ceilalți. Nu este vorba că nu îi pasă, dar vrea să se conecteze cu ceilalți prin intermediul înțelegerii intelectuale, decât prin înțelegea emoțională.
Cartea este un semn că trebuie să vă păstrați independența în gândire și judecată. Trebuie să vă folosiți inteligența pentru a judeca o anumită situație, utilizând fiecare informație pe care o aveți la dispoziție.