CT55Doi de Spade ne atrage atenția că deciziile vieții sunt de obicei dificile, iar consecințele pot fi dureroase.

Mercur tranzitează Gemenii între 11 și 26 iunie, aducând claritate mintală

Există riscul unor reacții impoulsive, mai ales în privința relațiilor, dar și în cazul unor activități creative. Sufletul ne va spune ceva, iar mintea altceva, iar rezultatul ar putea fi un conflict de interese.

Ar putea apărea și neclarități, încurcături, neînțelegeri, una vom spune și alte se va înțelege și de aici și conflictele. De asemenea, am putea fi cam neîndemânatici, împiedicați, existând riscul unor mici accidente.

Culorile care oferă cea mai mare energie fiecărui semn zodiacal

Iubirile vor fi mai pasionale, dar și mai tumultoase, ar putea ieși niște scântei. Contrele din relații vor fi intense, iar dacă vom spune vorbe aspre le vom regreta mai târziu. Ar fi bine să ne consumăm energia prin activități fizice, incursiuni în natură sau la sală.

Luna este încă în Pești, ziua este guvernată de Saturn, care ne va cere să ne dedicăm complet activităților în care suntem implicați, în timp ce vibrația zilei 1 ne va impulsiona să luăm inițiative.

Pluto revine în Capricorn pe 11 iunie, din cauza retrogradării

Caracteristica zilei pentru toate semnele zodiacale

Berbec: dușmani ascunși

Taur: idealism

Gemeni: ambiție

Rac: călătorii/străinătate

Leu: restricții

Fecioară: tensiuni

Balanță: muncă fizică

Scorpion: energie debordantă

Săgetător: gospodărire

Capricorn: contre verbale

Vărsător:cheltuieli

Pești: neclarități

 

 

Google ads