Avem răbdarea și tăria emoțională de a gestiona problemele dificile din relațiile noastre, ajutați de relația bună dintre Luna în Gemeni și Saturn, aflată în Capricorn. Valorile tradiționale și obiceiurile bine stabilite vor putea aduce soluții pentru problemele nou apărute.
Ne vom putea bizui pe instinctele noastre puternice și pe bunul simț, dacă vom avea de luat decizii importante legate de cămin, familie și relațiile personale. Este posibil și recomandat să cerem sfatul unor persoane experimentate, mai în vârstă, sau al unor persoane cu probitate morală sau cu funcții de autoritate, mai ales că Luna are o relație bună și cu Pluton.
Ce spune Tarotul despre săptămâna 10 - 16 august
Sfaturi simple pentru atragerea prosperității în jurul vostru
Uranus retrogradează între 15 august 2020 și 14 ianuarie 2021, în semnul Taurului