As de SpadeBerbec

Asul de Spade

Asul de Spade vă îndeamnă să vă aliniați obiectivele după o perioadă îndelungată de rătăcire fără un scop bine precizat. Conștientizările care au loc vă permit să înfloriți în viitoarele eforturi romantice și profesionale.

Lună Plină în Capricorn pe 13 iulie

Mercur tranzitează semnul Racului între 5 și 19 iulie

Luni: idealuri, dreptate, educație superioară, cursuri de perfecționare, examene, călătorii la distanță

Marți și miercuri: responsabilități, muncă serioară, prestigiu, funcții de conducere

Joi și vineri: activități sociale, prieteni, întâlniri, voluntariat, speranțe de viitor

Sâmbătă și duminică: intuiție, sensibilitate, donații, credință, atitudine retrasă

Taur

Turnul

Încercarea de a păstra statu quo-ul este inutilă, cea mai înțeleaptă abordare fiind acceptarea schimbării ca parte naturală a existenței și suportarea ei cât mai ușor cu putință.

Luni: eliberări din constrângeri, nevoie de libertate, inițiative financiare

Marți și miercuri: gândire clară, responsabilități, atitudine conservatoare

Joi și vineri: societate, deschidere, idei noi

Sâmbătă și duminică: grupuri de prieteni, adaptare la situații, așteptări nerealiste

Gemeni

Regina de Spade

Sunteți un exemplu al gândirii raționale, al independenței și al inteligenței, Regina de Spade reprezentând dezvoltarea personală și drumul către o stăpânire a emoțiilor și imparțialității.

Luni: colaborări intelectuale, contracte, acte, rațiune, cinste

Marți și miercuri: atitudine distantă, pricere financiară, gestionarea banilor comuni

Joi și vineri: dreptate, justiție, examene, educație, călătorii în străinătate sau comunicare la distanță

Sâmbătă și duminică: activități culturale, spectacole, artă, capacitate de adaptare la situații

Rac

Pajul de Spade

Urmează o perioadă a diplomației și energiei. Pajul reprezintă o bogăție de energie mintală care poată fi folosită cel mai bine urmărindu-vă curiozitatea de a ști, care vă va aduce niște răspunsuri valoroase.

Luni: senzație de limitare, agitație, acumulare de tensiuni

Marți și miercuri: colaborări profesionale fructuase, susținerea partenerului de viață, simț de răspundere

Joi și vineri: relații plăcute în cuplu, idei financiare ingenioase, curaj investițional

Sâmbătă și duminică: credință, preocupări spirituale, drumuri lângă apă

Leu

Nebunul

Nebunul indică faptul că sunteți la un pas de o nouă aventură neașteptată și interesantă. Această călătorie vă poate cere să faceți un salt în necunoscut, dar poate fi o experiență plină de satisfacții care va contribui la dezvoltarea voastră personală.

Luni: energie fizică și mintală, activități sportive, flirturi, idei rapide, inițiative, spirit social

Marți și miercuri: muncă serioasă, ambiție, stabilitate

Joi și vineri: relații plăcute în cuplu, colaborări interesante, noutăți, inovații

Sâmbătă și duminică: așteptări nerealiste, tentații, posibile excese, naivitate financiară

Fecioară

Doi de Spade

Cartea Doi de Spade este cartea alegerilor și dificultatea de a lua o decizie.  Apariția acestei cărți într-o etalare arată că sunteți în fața unei decizii dificile, dar încercați să vă ascundeți de ea.

Luni: constrângeri, necesitatea unor clarificări, decizii

Marți și miercuri: gândire rațională, tehnică, devotament în dragoste și față de copiii, energie fizică

Joi și vineri: inovații la serviciu, colaborări bune cu colegii, muncă de teren

Sâmbătă și duminică: dragoste în cuplu, adaptare la nevoile partenerului, colaborări bune în domeniul artistic

Balanță

Opt de Bâte

Aveți acum libertatea și spațiul pentru a vă continua planurile și activitățile. Opt de Bâte este o carte plină de energie și dinamism care vă propulsează înainte pentru a vă îndepli în ritm rapid scopurile.

Luni: comunicare rapidă, inteligență, schimburi de idei sau de altă natură, drumuri scurte, informații, vești

Marți și miercuri: activități de întreținere, administrare, construcție, proprietăți, familie

Joi și vineri: flirturi nevinovate, inovații, idei neașteptate

Sâmbătă și duminică: familie, rude, casă, casa de la țară, atenție la excesele alimentare

Scorpion

Asul de Monede

Asul de Monede este simbolul bogăției, dar nu numai în sens financiar,dar și holositic. Asul indică abundență în toate domeniile vieții și sentimentul general că sunteți binecuvântați.

Luni: cheltuieli umanitare, generozitate, investiții financiare curajoase

Marți și miercuri: discuții concrete, aplicate, atitudine serioasă, gândire cerebrală

Joi și vineri: neliniște, agitație, nevoie de eliberare, spații deschise

Sâmbătă și duminică: romantism, dragoste ideală, iubire pentru copii, sensibilitate artistică, creativitate

Săgetător

Faetonul

Faetonul anunță șanse de victorie, cucerirea și controlul. Nu vă garantează succesul, dar vă promite că munca și perseverența voastră vor da roade. Sunteți hotărâți să reușiți.

Luni: inițiative curajoase, energie fizică și mintală, idealuri înalte, spirit social

Marți și miercuri: realism, spirit comercial, gesgtionarea eficientă a banilor

Joi și vineri: relații publice, comunicare prin toate mijloacele, întâlniri cu frații sau alte rude

Sâmbătă și duminică: liniște, retragere, intuiție, credință

Capricorn

Judecata

Veți fi  o persoană hotărâtă, cu o viziune clară, în cazul unei răscruci veți ști direcția către care trebuie să vă îndreptați.

Luni: compasiune, atenția acordată nevoile altora, sentimente ascunse, senzație de blocare, posibile gelozii

Marți și miercuri: energie proaspătă, inițiative, asumarea răspunderii, perseverență

Joi și vineri: idei financiare noi, curaj, simț practic

Sâmbătă și duminică: comunicare empatică, adaptare în timpul discuțiilor, capacitatea de a merge în direcția curentului

Vărsător

Șase de Bâte

Șase de Bâte este cartea succesului, iar apariția ei arată că vă vor fi recunoscute meritele. Ați reușit să depășiți cu bine provocările impuse de cartea Cinci de Bâte și nu doar ați câștigat, ci sunteți și apreciați pentru eforturile voastre.

Luni: prieteni, distracții, optimism față de viitor, energie

Marți și miercuri: autorități, putere de decizie, fermitate, analize realiste

Joi și vineri: energie optimă, spirit social, originalitate, gândire tehnică

Sâmbătă și duminică: bunătate, generozitate, cheltuieli pentru spectacole, obiecte de artă

Pești

Lumea

Aveți viziune de ansamblu și înțelegeți modul în care funcționează energiile și forțele lumii. Demonstrați o mare empatie și vă simțiți conectați puternic la lumea din jurul vostru.

Luni: deschidere socială, lumea este a voastră, proiecte umanitare

Marți și miercuri: întâlniri cu obiective concrete, atitudine retrasă, oferiși sprijin la nevoie, așteptări de viitor realiste

Joi și vineri: caritate, voluntariat, empatie

Sâmbătă și duminică: energie optimă, interese artistice, bunătate, intuiție

Lună Plină în Capricorn pe 13 iulie

Distribuiți articolul pe

Facebook: @sitedetarotsiastrologie

Instagram: @tarotexpert

Lună Plină în Capricorn pe 13 iulie

Mercur tranzitează semnul Racului între 5 și 19 iulie

Marte tranzitează Taurul între 5 iulie și 20 august

Luna iulie are energia stabilizatoare a numărului 4

Ce spune Tarotul despre luna iulie

Astrologia lunii iulie

Google ads