Berbec
Doi de Monede
În timp ce Asul de Monede simbolizează începutul unei noi afaceri sau a unei investiții financiare, Doi de Monede reprezintă necesitatea de a echilibra afacerea respectivă cu alte aspecte importante ale vieții voastre, cum sunt familia, prietenii și chiar bunăstarea voastră mentală și spirituală.
Cartea arată necesitatea de a echilibra dorințe și interese opuse. Viața va fi întotdeauna nesigură, dar, dacă veți reuși să creați acest echilibru veți reuși să fiți fericiți și prosperi.
Ce spune Tarotul despre luna februarie
Astfel, cartea Doi de Monede vă reamintește să fiți alerți, agili dar și răbdători atunci când jonglați între familie, prieteni, serviciu, finanțe, sănătate și noile provocări din viața voastră.
Doi de Monede mai poate anunța că ar putea apărea probleme în viitor, că ar putea avea loc schimbări și că va trebui să dați dovadă de maleabilitate.
Luni și marți: muncă meticuloasă
Miercuri și joi: colaborări, parteneriate, sociabilitate
Vineri și sâmbătă: bani de la parteneri sau instituții, dragoste pasională
duminică: idealism, spiritualitate, călătorii în străinătate
Taur
Șapte de Monede
Înțelegeți necesitatea de a investi bani și energie pentru a vă îndeplini obiectivele pe termen lung și nu acționați pentru câștiguri imediate. Vreți să fiți siguri că vă concentrați atenția în direcția corectă, care vă va aduce cele mai mari beneficii. Aveți o viziune pe termen lung și vă concentrați pe rezultatele sustenabile.
Șapte de Monede arată că ați muncit din greu și că începeți să obțineți rezultate. Eforturile voastre din ultimele câteva luni au meritat.
Cartea poate sugera însă și un sentiment de frustrare. Ați muncit din greu și începeți să vă simțiți frustrați și îngrijorați că nu veți fi răsplătiți pentru eforturile voastre. Trebuie să aveți răbdare și să apreciați progresele pe care le-ați făcut până acum.
Luni și marți: grijă pentru copii, educație
Miercuri și joi: parteneriate în muncă, relații publice
Vineri și sâmbătă: dragoste pasională, parteneriate ascunse, manipulări
duminică: beneficii de pe urma partenerului
Gemeni
Opt de Monede
Opt de Monede este cartea uceniciei. Fie că este reală sau metaforică, această ucenicie înseamnă că este timpul să dobândiți noi competențe, să faceți ceva ce nu ați mai făcut până acum. Veți avea parte de schimbări și noi începuturi în situația voastră profesională, financiară sau educațională.
Spre deosebire de alte cărți care simbolizează schimbarea sau înnoirea, Opt de Monede arată hotărârea fermă de a dobândi noi competențe, arată o persoană care a ales conștient un nou drum în carieră sau pentru un proiect creativ.
Cartea arată că munciți până la cele mai mici detalii și aspecte ale vieții voastre pentru a vă îmbunătăți în mod continuu perspectivele. Este un semn foarte bun că sunteți dispuși să faceți schimbările necesare pentru a vă îmbunătăți situația.
Luni și marți: familie, cămin
Miercuri și joi: dragoste, distracții, relații sociale
Vineri și sâmbătă: simț politic, negocieri ascunse, putere
duminică: relații libere, bazate pe principii
Rac
Cumpătarea
Cumpătarea arată măsura justă a lucrurilor, fiind în opoziție cu cartea imediat următoare a Arcanelor Majore, Diavolul, care simbolizează lipsa de măsură. Trăsăturile Cumpătării sunt echilibrul, pacea sufletească și armonia.
Vocea interioară vă ghidează cu blândețe către destinația corectă și o ascultați cu răbdare. În acest moment aveți o perspectivă foarte echilibrată asupra situației și sunteți într-o poziție foarte bună pentru a face alegerile corecte.
Luni și marți: probleme emoționale
Miercuri și joi: armonie în familie
Vineri și sâmbătă: dragoste profundă, pasională
duminică: drumuri legate de spiritualitate, educație, serviciu
Leu
Trei de Bâte
Este momentul să vă gândiți la mai multe oportunități de extindere și de maximizare a potențialului vostru. Progresele sunt constante, au loc conform așteptărilor, datorită planificării solide și a motivației de care dați dovadă.
Trei de Bâte indică oportunitățile avute pentru extinderea orizonturilor, prin studiu, călătorii sau afaceri. Trebuie să deveniți conștienți de posibilitățile pe care le aveți în afara mediului vostru actual, să vă extindeți și să profitați de ele.
Această carte vorbește despre acceptarea schimbărilor și adoptarea unei viziuni pe termen lung. Este o carte a viziunii, a anticipației, a căutării unor posibilități mai largi.
Luni și marți: calcule, bani, muncă meticuloasă
Miercuri și joi: relații publice, comunicare
Vineri și sâmbătă: sunteți șefi în casă
duminică: distracție, activități sportive, călătorii
Fecioară
Nebunul
Sunteți pregătiți pentru noi experiențe, sunteți gata să porniți într-o direcție nouă. Nebunul pornește în viață cu un potențial nelimitat, are în desagă toate instrumentele și resursele necesare să se avânte în necunoscut, dar este el oare pregătit?
Apariția Nebunului într-o etalare simbolizează necesitatea de a porni într-o nouă călătorie, una total necunoscută și care vă va conduce într-un teritoriu nemarcat.
Nebunul vorbește despre experiențe noi, dezvoltare personală și aventură. Cartea Nebunul vă cere să vă puneți încrederea în Univers, că prin această nouă călătorie veți descoperi succesul. Nebunul duce o viață lipsită de griji și anxietate și nu pare să-i pese că nu știe ce îi rezervă viitorul.
Luni și marți: energie optimă
Miercuri și joi: contracte legate de bani și proprietăți
Vineri și sâmbătă: abilitate în relațiile publice, manipulări, negocieri ascunse
duminică: lumea e casa voastră, nevoie de libertate
Balanță
Judecata
Judecata este o carte care vă cheamă la reflecție și autoevaluare. Prin meditație și reflecție ați putea ajunge la o înțelegere profundă a temelor vieții voastre și a schimbărilor de care aveți nevoie.
Cartea vorbește despre izbăvire. După autoevaluare, vă veți simți curățați de păcatele trecutului, de vină și tristețe. Ese un minunat proces de purificare, în urma căruia vă veți simți renăscuți și pregătiți să faceți față unor pentru noi provocări.
Judecata indică deseori decizii care vă vor schimba viața, dar spre deosebire de cele cerute de cartea Dreptatea, aceste decizii necesită o combinație delicată între intuiție și intelect. Ați putea fi la o răscruce, fiind conștienți că orice decizie ați lua va aduce o schimbare semnificativă în viața voastră.
Luni și marți: renaștere
Miercuri și joi: energie optimă, colaborări armonioase
Vineri și sâmbătă: abilități financiare, instituții financiare, contracte
duminică: veselie, distracții, călătorii
Scorpion
Șase de Bâte
Șase de Bâte este cartea succesului și a recunoașterii meritelor. Ați reușit să depășiți cu bine provocările impuse de cartea Cinci de Bâte și nu doar ați câștigat, ci vă sânt și recunoscute meritele.
Cartea arată că sunteți premiați, aclamați pentru rezultatele și munca depusă. Acest fapt vă dă multă încredere și putere să vă continuați eforturile.
Șase de Bâte înseamnă că v-ați folosit de cunoștințele și talentul avute pentru succesul planurilor voastre. Ați depășit confuzia cărții Cinci de Bâte prin concentrarea pe obiectivele pe care le-ați avut de îndeplinit.
Luni și marți: prieteni puțini dar loiali, relații practice
Miercuri și joi: persoane cu autoritate, autorități publice, interiorizare
Vineri și sâmbătă: energie optimă, putere
duminică: drumuri din interes, secrete financiare, investiții pe termen lung
Săgetător
Regele de Spade
Regele de Spade simbolizează puterea intelectuală și autoritatea și are curajul și inteligența necesare pentru a îndeplini tot ceea ce își propune. Reprezintă judecata, talentul de a comanda și conduce.
Cartea vă recomandă să adoptați o poziție fermă dar corectă. Aveți claritatea minții și puteți recunoaște adevărul, trebuie să preluați conducerea cu un punct de vedere obiectiv. Sunteți bine poziționați pentru a judeca corect o situație și a identfica comportamentele care vă țin în loc.
Trebuie să vă folosiți de logică și inteligență pentru a merge înainte, a ajunge în miezul unei probleme și a lua decizii ferme și corecte. Deseori Regele de Spade poate simboliza un consilier financiar, un avocat, un militar sau un judecător, ale căror emoții trebuie ținute sub control.
Luni și marți: munciți în folosul altora
Miercuri și joi: relații publice, comunicare, prieteni
Vineri și sâmbătă: autorități, negocieri private, interiorizare
duminică: energoe maximă, călătorii, sociabilitate
Capricorn
Dreptatea
Cartea Dreptatea este guvernată de semnul Balanței și reprezintă corectitudinea, adevărul și legea. Ca deznodământ, Dreptatea arată că va fi luată cea mai corectă decizie. Sunteți chemați să dați socoteală pentru faptele voastre și să fiți judecat în funcție de ele.
Țineți cont că balanța Dreptății este echilibrată, ceea ce înseamnă că evenimentele au evoluat așa cum ar fi trebuit și că ceea ce se întâmplă este rezultatul deciziilor pe care le-ați luat. Primiți ceea ce meritați.
Justiția înseamnă că sunteți conștienți că deciziile și acțiunile voastre au consecințe, iar circumstanțele prezente și viitoare sunt cel mai probabil rezultatul deciziilor și acțiunilor respective.
Luni și marți: moralitate, educație, justiție
Miercuri și joi: justiție, contracte
Vineri și sâmbătă: prieteni puternici
duminică: sociabilitate in cerc restrâns
Vărsător
Asul de Spade
Asul de Spade arată începutul unei situații care ar putea avea două tăișuri. Asul implică utilizarea unei mari puteri, uneori excesive.
Cartea reprezintă o perioadă de mare viziune și claritate mentală. Semnifică o deblocare, acel moment în care înțelegerea și rațiunea se află la un nivel maxim, iar atingerea obiectivelor devine mult mai ușoară.
Asul de Spade anunță o nouă idee, o inspirație, o gândire originală și o viziune creativă, precum și energia necesară să le puneți în aplicare. Sunteți entuziasmați de oportunitățile noi care apar datorită abilităților voastre creative și mentale. Cartea vă încurajează să căutați adevărul și dreptatea.
Luni și marți: investiții precaute, timiditate in dragoste
Miercuri și joi: justiție, contracte, decizii, educație
Vineri și sâmbătă: persoane influente, putere
duminică: călătorii, distracții, socializare
Pești
Regele de Monede
Regele de Monede reprezintă abundența, siguranța, ambiția, puterea, stabilitatea, disciplina. Este o figură paternă, îi place să aibă grijă de ceilalți oferind sfaturi, îndrumări și înțelepciune, dar și sprijin financiar.
Asemeni regelui Midas, tot ce atinge se transformă în aur. Este un model de stabilitate, câștiga bani ușor și îi împarte cu ceilalți. Nu mai este nevoit să se lupte pentru a obține ceea ce dorește, ca în cazul Cavalerului de Monede, poate obține tot ceea ce vrea pentru că a dovedit ce poate.
Regele de Monede semnalează deseori finalizarea unui proiect creativ, a unei afaceri sau a unei investiții. Prin muncă, responsabilitate și atenție ați reușit să realizați lucruri extraordinare și în sfârșit puteți afirma că v-ați atins obiectivul.
Luni și marți: parteneriate practice, realiste
Miercuri și joi: contracte financiare, moșteniri
Vineri și sâmbătă: spirit cercetător, secrete
duminică: optimism, călătorii, sociabilitate