CarulLuna se află în Scorpion și ne amplifică emoțiile, în timp ce comunicarea va fi dificilă din cauza cuadraturii dintre Marte și Mercur retrograd.

            Faetonul simbolozează cucerirea prin forță, victoria și depășirea opoziției prin încredere și control, dar și nerăbdarea care poate duce la conflicte.

Este timpul să vă stăpâniți emoțiile, impulsurile sau mânia. Trebuie să arătați cine este șeful și să controlați situația, dar pentru asta este nevoie de autocontrol.

S-ar putea să intrați în competiție pentru a vă exprima ideile, gândurile, opiniile și va fi dificil să aveți un dialog constructiv. Ziua ar putea fi dominată de agitație mentală și ați putea stârni controverse cu vorbele voastre. Veți dori să rezolvați problemele imediat, dar nu este bine să trageți concluziile pe loc.

Cinci de SpadeMarte se aliniază cu Saturn în Capricorn și formează un sextil cu Luna, obligându-ne să ne limităm entuziasmul prin realism. Astăzi trebuie să facem dovadă de realism, să arătăm că avem un obiectiv și o direcție clară de urmat. Metodele clasice vor funcționa mai bine decât cele revoluționare.

În această atmosferă conservatoare, Cinci de Spade anunță că am putea intra în conflict cu cei in jurul vostru, ceea ce poate duce la ceartă și ostilitate. Chiar dacă credeți că ați câștigat, ați putea sfârși învinși, pentru că i-ați rănit pe cei din jur și v-ați izolat.

Trebuie să decideți dacă este important să vă impuneți punctul de vedere cu riscul de a vă pierde prietenii, sau dacă nu puteți să ajungeți la un compromis. În acest timp, Luna va petrece ziua în Scorpion și ne va atrage către experiențe care ne pot schimba și vindeca.

TurnulVreți nu vreți, duminică simțiți că trebuie să vă eliberați dintr-o situație sau o relație care au devenit prea înguste pentru voi, pentru a vă putea desfășura într-un spațiu mult mai larg, care să vă ofere mai multe oportunități. Turnul este o aparentă fortăreață a propriei siguranțe care începe să se clatine.

Se întâmplă un eveniment, pe plan interior sau exterior, care va distruge complet pacea și armonia cu care v-ați înconjurat.

Deodată vă dați seama că senzația voastră de confort se baza pe o fundație inadecvată de gânduri, convingeri și acțiuni. Este o experiență neașteptată, dar necesară.

Regina de MonedeSe vede că Venus a intrat în semnul Taurului, pe care îl guvernează. Avem nevoie de căldura familiei și suntem cuprinși de energie practică.

Regina de Monede reprezintă maternitatea, simțul practic și grija pentru proprietăți. Este Mama Pământ, își exprimă dragostea față de cei din jurul ei gătind, curățând, păstrând o atmosferă plăcută acasă, aducând în același timp un venit decent pentru familia sa.

Este capabilă să lucreze cu normă întreagă, să aibă grijă de copii, să mențină casa curată și să aibă timp să citească știrile financiare! Și iată că astăzi ne transmite și nouă din această energie!

As de BteZiua de vineri, aduce cu ea energia proaspătă a Asului de Bâte. Toți ne vom simți mai inspirați și mai mai dornici de a trece la acțiune, parcă pentru a recupera stagnarea de la începutul săptămânii. În acesr fel, putem folosiți această energie creativă și pasiune pentru a face primii pași și a lansa un proiect.

            Chiar dacă unora dintre voi le place să aveți totul planificat înainte de a porni într-o anumită direcție, Asul de Bâte vă încurajează să vă ascultați instinctele și să lăsați ghidați de intuiție.

           Așa că începeți cu câteva acțiuni simple prin care puteți pune lucrurile în mișcare, iar apoi continuați să vă dezvoltați ideile. Este important să acționați acum, în loc să mai pierdeți timpul cu planificare și cercetări.

Zece de CupeDupă atmosfera mai degrabă nostalgică care a marcat primele zile ale săptămânii, Zece de Cupe anunță o zi a fericirii, bucuriei, mulțumirii și împlinirii emoționale, în special în ceea ce privește relațiile sentimentale și familia.

Reprezintă o zi a armoniei și dragostei, în care parcă toate visurile și dorințele s-au împlinit. Familiile vor fi mai fericite, căminul va părea mai confortabil, și ne vom simți înconjurați de dragoste. Prezența cărții poate anunța reuniuni relaxante în familie.

                Cartea este o veste bună și în ceea ce privește relațiile romantice și ar putea indica și începutul unei legături foarte fericite, sau satisfacția adusă de o relație de lungă durată.

ase de CupeO zi în care ne revedem cu prieteni din copilărie, foști colegi de școală sau de serviciu, sau pur și simplu mergem în vizită la părinți. Atmosfera zilei de miercuri este reflectată de Șase de Cupe, o carte a copilăriei, a nostalgiei, a generozității, în care suntem înclinați mai degrabă să revenim la amintiri fericite decât să trecem la acțiune.

                  După pierderile anunțate de Cinci de Cupe, cartea Șase de Cupe sugerează că este nevoie de timp pentru vindecare, iar în această perioadă de reflecție nu trebuie să ne concentrăm pe lucrurile negative. În schimb, toată energia pozitivă din trecut trebuie adusă în prezent și viitor.

                Astfel, cartea poate reprezenta revenirea într-un mediu familiar. În această zi pot avea loc reveniri în orașul natal, la casa părintească, ieșiri în oraș cu colegii de școală sau revederi cu o cunoștință sau un iubit din tinerețe.

Spanzuratul         Sunt zile în care pur și simplu simțim nevoia să luăm o pauză, să încetinim ritmul, pentru a avea timp să ne dăm seama ce avem de făcut. Spânzuratul arată stagnare, o zi marcată de indecizie. Hotărârile și acțiunile vor fi mai degrabă amânate, chiar dacă am fi dorit să ne mișcăm mai rapid.

            La serviciu s-ar putea să întâmpinăm tot felul de piedici care ne vor întârzia planurile, proiectele, iar unele întâlniri s-ar putea să fie reprogramate.

Această carte sugerează că așteptarea ar fi cel mai bunul lucru pe care îl putem face, pentru a lăsa timp clarificărilor și apariției unor oportunități noi.

În nviața personală, ne-am putea simți blocați, incapabili să comunicăm, sau ne vom da seama că pentru a merge înainte trebuie să ne schimbăm modul de a gândi.

LunaO zi dominată de Lună, aflată în semnul Racului, care ne poartă într-o lume a misterelor și întunericului, a presimțirilor, dorințelor și viselor. Reprezintă nesiguranța, temerile, presimțirile și frica de necunoscut.

Luna este o carte psihologică, a temerilor proiectate în prezent și în viitor, pe baza experiențelor trecutului. Imaginile, gândurile și sentimentele reprezentate de-a lungul timpului revin să ne tulbure și devin copleșitoare.

                Cartea este una a iluziilor și a înșelăciunii, deseori sugerează că lucrurile nu sunt așa cum par să fie și că trebuie din acest motiv să fim vigilenți.

                 Luna aflată în semnul Racului, propriul său domiciliu, mai amplifică nevoia de a avea grijă de cei din jurul nostru și de a fi alături de familie.

Paj de BteDupă atmosfera dificilă a zilei de luni, Pajul de Bâte vine marți, 13 martie, cu o energie proaspătă adusă de intrarea Soarelui în semnul Berbecului. Acest tânăr entuziast seamănă cu Nebunul, spiritul său liber reprezintă schimbarea și începuturile. Iubește cu pasiune viața, o înțelege, dar nu a ajuns încă la maturitate.

El nu a fost împovărat de greutățile vieții materiale, vine și pleacă când vrea și de obicei încurajează schimbarea oriunde se duce. Valetul de Bâte este catalizatorul schimbărilor, al înnoirilor, reprezintă spiritul de aventură și propunerile ademenitoare care necesită curaj și asumarea de riscuri.

Arată existența unei neliniști creatoare, care așteaptă să fie pusă în valoare și ne încurajează să ne exprimăm individualitatea și să ieșim din rutină.

Așadar, energia fierbinte a Soarelui în semnul de foc al Berbecului favorizează marți, zi dominată de Marte, ideile rapide, uneori negândite, și curajul asumării riscurilor.

Google ads

Cele mai citite articole