SoareleBerbec

Cavalerul de Bâte

Cavalerul de Bâte arată că Berbecii vor dori să profite din plin de ceea ce le oferă viața, dar în primele luni trebuie să învețe să își regleze ritmul pentru a nu se suprasolicita.

Financiar

Uranus, planeta evenimentelor neașteptate, va intra din martie în semnul Taurului, casa banilor pentru Berbeci, unde va sta în următorii șapte ani. Această planetă va aduce foarte mult dinamism, energie în sectorul financiar al Berbecilor. Vor fi favorizate investițiile în domeniul tehnologiei și al științelor tehnologice, dar este bine ca Berbecii să fie atenți să nu facă investiții riscante.

Horoscop 2019: Cheia succesului va fi echilibrul dintre idealism și realism

Previziuni numerologice: 2019 este anul universal 3

 Carieră

Saturn și Pluton, planeta transformării, vor colabora în acest an în casa carierei Berbecilor, în timp ce Jupiter se va afla în casa studiilor superioare și a călătorilor în străinătate. La acestea se va adăuga Venus, care în acest an va fi doar în mers direct. Nu lăsați însă ca aceste perspective favorabile să vă împiedice să economisiți!

Dragoste

Venus va face turul zodiacului în mers direct. Dacă sunteți singuri, formarea unui cuplu nu va fi o prioritate. Dacă sunteți într-o relație, s-ar putea ca în primele luni ale anului să vă simțiți pe teren instabil. Aceste sentimente se vor disipa însă după ce Uranus va intra în semnul Taurului, iar relațiile voastre de dragoste se vor stabiliza.

Taur

Valetul de Monede

Valetul de Monede anunță mișcare, dinamism, proiecte noi și perspective bune. Taurii trebuie să se pregătească pentru schimbări, în condițiile în care Uranus, planeta inovațiilor, va intra pe 6 martie în semnul lor, unde va sta în următorii 7 ani!

Financiar

Perspectivele vor fi favorabile pentru investiții în străinătate, sau în domeniul educațional, datorită prezenței lui Jupiter în semnul Săgetătorului, Casa a 9-a aTaurilor, până decembrie, dar trebuie să fiți prudenți să nu faceți plasamente riscante, care vă depășesc posibilitățile.

Carieră

Uranus vă va ajuta să vă simțiți bine în pielea voastră și să aveți o încredere mult mai mare în ideile voastre și oportunitățile care vi se oferă. Dar, înainte ca Uranus să intre în semnul vostru pe 6 martie, Luna Nouă din 4 februarie vă va ajuta deja să faceți pași mari spre cele mai dragi obiective ale voastre. În plus, Saturn aflat în continuare în Capricorn vă va disciplina și va aduce rigoare în idei.

Dragoste

Intrarea lui Uranus în semnul vostru nu va influența doar sectorul muncii, ci și modul vostru de comportament și vor ieși la iveală noi aspecte ale personalității voastre. Saturn, planeta responsabilităților, și Pluton, care guvernează casa dragostei pentru Tauri, vă vor cere să vă reanalizați prioritățile în relații. Vă iubiți la fel de mult cum vă iubiți partenerul?

Gemeni

Magul

Profitați de energia magnetică a Magului! Gemenii vor trece prin multe schimbări în acest an, aduse de cele două eclipse ale Lunii, care guvernează finanțele voastre, de pe 21 ianuarie și 16 iulie. În plus, Jupiter, planeta care guvernează pentru voi sectorul dragostei, se află în casa parteneriatelor, în Săgetător, și ar putea aduce alte evenimente majore.

Financiar

Evitați să vă stabiliți obiective nerealiste și ascultați-vă în schimb vocea rațiunii, sau cel puțin pe cea a apropiaților voștri!

Carieră

Marte se va afla în semnul vostru din 31 martie până pe 15 mai, care va fi o perioadă excelentă pentru a vă promova ideile și proiectele. În plus, Neptun, care guvernează sectorul carierei voastre, va sta tot anul în casa carierei, așa că trebuie să fiți atenți să nu urmăriți în zadar slujba visurilor voastre, ci să rămâneți cu picioarele pe pământ.

Dragoste

Jupiter i-ar putea ajuta în acest an pe Gemenii care se află în relații de lungă durată, pentru că energia sa va aduce armonie în viața amoroasă. Dacă sunteți singuri, ați putea întâlni perechea potrivită. Indiferent de statutul vostru relațional, pregătiți-vă să fiți în centrul atenției în primăvară, când Marte va tranzita semnul vostru, din 31 martie până pe 15 mai. În vară, Venus, planeta iubirii, vă va da farmec din 8 iunie până pe 3 iulie.

Rac

Patru de Bâte

Patru de Bâte anunță o viață socială intensă! După șapte ani în care Uranus v-a adus suișuri ți coborâșuri în carieră, în martie 2019 va intra în Taur, care ocupă casa relațiilor voastre sociale. Este momentul să vă extindeți cercul social și să vă bucurați mai mult de viață!

Financiar

Banii ar putea veni prin intermediul cunoștințelor și al relațiilor sociale, dar nu uitați lecțiile primite în cei șapte ani când Uranus s-a aflat în Berbec și nu vă asumați riscuri inutile!

Carieră

Uranus v-a făcut dependenți de muncă în ultimii șapte ani, dar creativitata voastră va începe să se facă simțită după intrarea planetei în Taur, sectorul relațiilor voastre sociale, pe 6 martie. În plus, Jupiter, marele benefic, va lumina sectorul muncii, al activităților voastre zilnice. Viața va deveni mai interesantă!

Dragoste

Luna, guvernatorul vostru, va trece prin două eclipse în acest an, pe 20-21 ianuarie în Leu și pe 16 iulie, în  Capricorn. Ambele eclipse vor afecta Racii care sunt în cupluri nemulțumitoare. Dacă veți realiza că relația nu mai merge, trebuie să vă dați seama cum puteți lăsa trecutul în urmă.

Leu

Soarele

Sunteți gata să străluciți? Jupiter, planeta fericirii și plăcerilor va petrece anul în sectorul dragostei și plăcerilor. În plus, Uranus intră în Taur, sectorul carierei voastre, pe 6 martie!

Financiar

Investițiile trebuie făcute cu cap, nu vă grăbiți, nu vă asumați riscuri excesive, pentru că în caz contrar Saturn vă va aduce la ordine.

Carieră

Uranus intră în Taur, sectorul carierei voastre, pe 6 martie. Ar putea fi o cursă cu obstacole dar, până în 2026, veți deveni atât de siguri de abilitățile și locul vostru de muncă încât frustrările actuale vor rămâne doar o amintire îndepărtată. Dacă veți căuta un nou loc de muncă sau veți porni pe un nou drum al carierei, un moment favorabil va fi în jurul datei de 15 mai. Luna Nouă în Taur vă va oferi recunoașterea meritelor. Trei dintre eclipsele acestui an vor avea loc în Capricorn și vă vor reaminti să munciți mai inteligent, nu mai mult.

Dragoste

Dacă doriți un partener nou trebuie să nu mai stați cu nasul în telefon și să ieșiți în lume, puteți găsi o persoană grozavă în cercul vostru social. Dar pentru asta trebuie să renunțați la lista de pretenții, pentru că s-ar putea să fiți atrași de cineva care nu se încadrează în ”genul vostru”.

Fecioară

Regina de Monede

Anul 2019 poate fi deosebit pentru Fecioare, atât în ceea ce privește dezvoltarea personală, cât și prin intermediul relațiilor personale și parteneriatelor. Schimbările au putut fi deja observate din septembrie 2018 și vor continua în acest an.

Financiar

Puteți progresa în acest an datorită eforturilor personale și a norocului de care veți benefica în relațiile parteneriale. La începutul lunii aprilie veți începe discuțiile pentru formarea unui nou parteneriat financiar. Aveți grijă să nu vă asumați prea multe responsabilități și atenție la ce semnați în luna august.

Dragoste

Jupiter va ocupa casa familiei voastre până în decembrie și va aduce fericire și bucurie. Saturn în schimb va rămâne în continuare în sectorul creativității și romantismului și va acționa ca un factor stabilizator. Abordarea voastră față de distracții, întâlniri și romantism va fi mai reținută și va avea o doză de seriozitate și predictibilitate.

Carieră

Perspective pozitive în carieră, fiind posibilă apariția unor oportunități noi de specializare și de dobândire a unor competențe noi. Este posibil să urmați niște cursuri, mai ales după 6 martie, când Uranus va intra pentru voi în casa studiilor superioare.

Balanță

Zece de Monede

Zece de Monede anunță belșug și stabilitate financiară în familie. Anul 2019 va fi probabil foarte creativ, în special în perioada februarie – aprilie, când veți beneficia de sprijinul unui partener sau al unui prieten.

Financiar

Pluton, care vă guvernează banii și finanțele, va fi în casa familiei voastre, încurajându-vă să adoptați obiective care vor genera stabilitate în viața voastră.

Carieră

Datorită energiei lui Pluton, veți continua să vă reinventați și să perfecționați modul în care cheltuiți și economisiți. Dacă sunteți nemulțumiți de cariera actuală, veți face o analiză la începutul primăverii. Mercur, planeta norocului vostru, va traversa Peștii din 10 februarie până pe 16 aprilie și vă va ajuta să vă cunoașteți prioritățile. Trăiți pentru a munci, sau munciți pentru a trăi?

Dragoste

În ultimii șapte ani ani ați avut relații de dragoste tumultoase? Situația se va schimba după ce Uranus va trece din sectorul relațiilor în cel al sexului. Ce înseamnă asta? Relațiile de dragoste se vor stabiliza, iar cele sexuale vor deveni mai intense! Marte, care guvernează relațiile voastre de dragoste, va fi în mers direct tot anul și vă va ajuta să aveți o direcție clară, indiferent dacă sunteți singuri sau în cuplu.

Scorpion

Împăratul

În 2019, toată atenția voastră va fi îndreptată spre modul și seriozitatea cu care veți comunica, urmând să fiți susținuți de Pluton și Saturn în casa carierei și Jupiter în casa banilor.

Financiar

Jupiter, planeta norocului, va sta în casa banilor și a posesiilor voastre până pe 2 decembrie. Profitați de acest amplasament pentru a vă asigura un viitor financiar confortabil.

Carieră

Acordați o mare atenție Soarelui care va trece în acest an prin trei eclipse. Soarele este responsabil cu sectorul carierei, iar fiecare dintre eclipse vă va ajuta să vă dați seama ce trebuie să schimbați și la ce trebuie să renunțați. Nu ignorați nici Eclipsa de Lună din 20-21 ianuarie din semnul Capricornului, care va scoate în evidență proiecte care au stagnat și vă va încuraja să renunțați la ele.

Dragoste

Uranus, planeta voastră personală a casei și familiei, va intra în martie în sectorul relațiilor voastre. Dacă vă aflați într-o relație care nu merge, veți beneficia de oportunități mai bune. Dacă vă înțelegeți cu partenerul, veți găsi noi modalități de a vă oferi mai multă libertate și spațiu pentru a vă dezvolta individual.

Săgetător

Regele de Bâte

Jupiter va sta până în decembrie în semnul vostru și vă va oferi energie, creativitate și oportunități extraordinare pentru dezvoltare, în toate sectoarele vieții voastre.

Financiar

Saturn și Pluton vor sta tot anul 2019 în casa banilor și avuțiilor voastre, dând o notă de seriozitate și prudență plasamentelor voastre financiare, dar și șansa de a face transformări semnificative în modul în care vă gestionați resursele.

Carieră

În 6 martie, Uranus, planeta inovațiilor și schimbărilor, va intra în semnul Taurului, sectorul serviciului vostru și al activităților zilnice. După șapte ani agitați în relațiile de dragoste, Uranus vă va aduce acum energie, inițiativă și creativitate în activitățile profesionale, dar și posibile schimbări neașteptate! Sunteți pregătiți?

Dragoste

Începutul de an ar putea fi încă destul de agitat, cu rupturi dramatice sau începutul unor noi relații de dragoste, dar după ieșirea lui Uranus din semnul Berbecului și intrarea sa în Taur, următorii ani vor fi mai calmi.

Capricorn

Judecata

Capricornii trec de ceva timp prin transformări profunde provocate de prezența lui Saturn și Pluton, două planete cu mare greutate, în semnul lor. Cele două planete vor rămâne în Capricorn și în 2019, așa că acest proces de reinventare va continua.

Financiar

Uranus, care guvernează casa banilor Capricornilor, le va mai da de furcă în primele două luni ale anului, aducând cheltuieli neprevăzute sau impulsive, dar situația va deveni mai stabilă din 6 martie, când va intra în Taur.

Carieră

Venus, guvernatoarea casei carierei Capricornilor, va fi în mers direct pe tot parcursul anului și le va susține creativitatea. În plus, Eclipsa de Lună care va avea loc pe 20 ianuarie chiar în semnul lor îi va ajuta să își da seama care proiecte îi avantajează și care nu.

Dragoste

Relațiile de dragoste ale Capricornilor vor benefica de un impuls de energie din parte lui Uranus, care intră în martie în casa iubirii și distracțiilor pentru următorii șapte ani. Uranus vă va aduce mai mult neprevăzut, dar întâlnirile vor fi în mod sigur mai interesante.

Vărsător

Opt de Bâte

Un an excelent pentru Vărsători, în care Jupiter vă va lumina și anima viața socială și vă va oferi oportunități extraordinare. În familie, Uranus poate aduce schimbări majore.

Financiar

Activitățile sociale intense s-ar putea să vă epuizeze resursele financiare. Evitați să acordați împrumuturi prietenilor sau să vă lăsați convinși de prieteni să participați la investiții riscante.

Carieră

Șansele vor veni prin intermediul parteneriatelor și relațiilor sociale, veți cunoaște oameni interesanți care vă vor oferi oportunități noi. Pe de altă parte, aveți grijă ca întâlnirile cu prietenii și distrațiile să nu vă facă să vă neglijați cariera.

Dragoste

Eclipsa de Lună din 20-21 ianuarie va avea loc în sectorul parteneriatelor voastre. Este posibil să decideți separarea de partenerul vostru, sau dimpotrivă eclipsa să scoată în evidență problemele pe care le aveți și să vă dați seama că de fapt vă iubiți.

Pești

Nouă de Monede

Peștii vor fi pe cai mari în acest an, până în decembrie, datorită lui Jupiter care se află deja în semnul Săgetătorului, sectorul carierei lor, și le va oferi oportunități extraordinare de dezvoltare.

Financiar

Ieșirea lui Uranus din casa banilor și resurselor materiale, la începutul lunii martie, ar putea calma acest sector pentru voi, după șapte ani destul de agitați.

Carieră

Jupiter aflat în sectorul carierei voastră este unul dintre cele mai bune plasamente și vă va aduce o binecuvântare cosmică. Există toate indiciile că vă veți găsi drumul în carieră, dacă nu ați făcut-o deja, și veți profita la maximum de oportunitățile din jurul vostru. La începutul anului va fi un moment excelent să vă lansați într-o nouă activitate sau afacere.

Dragoste

Eclipsele din acest an vor pune în prim plan dragostea și viața socială. Vă puteți aștepta la schimbări în relațiile de prietenie în preajma zilei de 5 ianuarie, când veți dori să fiți în compania prietenilor adevărați. În iulie, este posibil să vă separați de un prieten despre care simțiți că încearcă să vă manipuleze și să vă controleze. Eclipsa Solară din 2 iulie v-ar putea aduce o nouă relație de dragoste, într-un mod neașteptat.

Google ads

Cele mai citite articole